Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, luni, cu deputații și senatorii PSD. În spatele ușilor închise Dăncilă le-a vorbit parlamentarilor despre responsabilitatea pe care o au față de electorat și față de primarii lor. De altfel, premierul i-a anunțat pe aceștia că urmează să aloce prin hotărâre de Guvern banii către primării privind cheltuielile sociale.

HotNews.roFoto: Hotnews

Surse social democrate au declarat pentru HotNews.ro că Dăncilă le-ar fi spus parlamentarilor că moțiunea nu va trece și ca pregătește pentru săptămâna viitoare remanierea guvernamentală. Mai mult, președintele PSD i-a avertizat pe social-democrați că în cazul în care votează alături de opoziție, vor avea de dat explicații propriului electorat și liderilor locali care i-au susținut pentru obținerea mandatelor în Parlament.

„Am discutat cu parlamentarii. Am încercat să am o discuție foarte corectă. Le-am cerut mai multă responsabilitate. Le-am spus că România are nevoie de stabilitate și că nu văd o alternativă. Renunțăm la un program de guvernare ca să facem ce? Pentru mine a fost important să discut cu oameni pe care îi cunosc", a declarat Dăncilă la finalul întâlnirii cu senatorii.

Întrebată dacă parlamentarii PSD vor fi sancționați, Dăncilă a spus că nu, dar dacă aceștia vor vota moțiunea, vor fi nevoiți să explice electoratului ieșirea de la guvernare.

Totodată, premierul a recunoscut că a purtat discuții și cu parlamentarii ALDE și Pro România, dar a negat că le-ar fi oferit acestora funcții.

"Nu se pune problema de sancțiune. Sunt convinsă că cea mai dură sancțiune va fi din partea populației. Gândiți-vă că fiecare a candidat și a obținut funcția de senator sau deputat susținut de cetățenii din județul respectiv. Va trebui să le explice de ce au votat această sancțiune, dacă se vor lua măsuri în perioada următoare de austeritate, ei sunt parte a acestor măsuri pentru că au votat această moțiune”, a afirmat Viorica Dăncilă, după ședința grupurilor parlamentare ale PSD.

Surse social democrate au declarat pentru HotNews.ro că Viorica Dăncilă le-ar fi spus liderilor PSD că, în cazul în care moțiunea de cenzură va fi adoptată, nu va demisiona din Guvern și că va rămâne în continuare să asigure interimatul până când oficial se va forma o nouă majoritate parlamentară, iar președintele Klaus Iohannis va propune un premier.

Întâlnirile lui Dăncilă cu parlamentarii au loc în contextul în care joi se va discuta și vota moțiunea de cenzură depusă de Opoziție - 233 de voturi sunt necesare pentru adoptarea moțiunii și înlăturarea Guvernului Dăncilă.

Cu o zi înaintea moțiunii de cenzură, mai exact miercuri, liderii PSD vor fi convocați la București, în ședința Comitetului Executiv. Totodată, înaintea ședinței de plen în care se va dezbate moțiunea liderii de grup ai PSD vor avea ultimele discuții cu parlamentarii. Potrivit deciziei interne, social democrații vor sta în bănci și nu vor vota.

Opoziția a anunțat luni că beneficiază de 247 de voturi pentru moțiunea de cenzură. De partea cealaltă, social democrații susțin că Executivul Dăncilă va rămâne în continuare în funcție, iar Opoziția nu va reuși să adune mai mult de 224 de voturi.