PNL Iași se dezice de Mihai Chirica și anunță că va avea propriul candidat la primărie

de DG     HotNews.ro
Luni, 7 octombrie 2019, 11:18 Actualitate | Politic


Mihai Chirica
Foto: Hotnews
Liberalii ieşeni au adoptat în Biroul Politic Local o rezoluţie prin care se dezic de edilul Mihai Chirica, infirmând astfel zvonurile legate de o apropiere a primarului Iaşului faţă de PNL Iaşi. PNL anunță ca va avea propriul candidat la primărie.

Chiar dacă edilul Iaşului a anunţat că îl va susţine pe Klaus Iohannis în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, relaţia dintre PNL Iaşi şi Mihai Chirica nu se va schimba, suştin liberalii.

”Declarațiile primarului Mihai Chirica cu privire la susținerea candidatului PNL la Președinția României, domnul Klaus Iohannis, nu schimbă cu nimic raportarea noastră față de corupția și incompetența care caracterizează administrația locală pe care domnul primar o reprezintă", se arată în rezoluţia liberalilor ieşeni, potrivit Mediafax.

De asemenea, liberalii susţin că sunt singurii care, în timpul mandatului lui Chirica, s-au opus „derapajelor” acestuia: „PNL Iași este singura forță politică locală care, în toți acești ani de mandat ai actualului primar provenit din rândurile PSD, s-a opus derapajelor grave ale acestuia și a refuzat, prin consilierii locali, să voteze proiectele păguboase pentru oraș. În toți aceștia ani, am propus proiecte concrete pentru marile probleme ale orașului, ignorate de către primarul Chirica și majoritatea PSD-ALDE care îl susține în CL".

Cât despre zvonurile potrivit cărora între Mihai Chirica şi filiala ieşeană a PNL ar exista o relaţie, liberalii susţin că sunt ştiri false.

„Dezavuăm știrile false lansate de către primarul Iașului, domnul Mihai Chirica, privind aproprierea sa de PNL Iași și considerăm profund jignitoare o asemenea ipoteză", se arată în documentul adoptat în Biroul Local.

La sfârșitul săptămânii trecute, primarul orașului Iași, Mihai Chirica, și președintele Klaus Iohannis au discutat despre lipsa unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal, în cadrul unei întrevederi avute imediat după sosirea șefului statului la Iași. Chirica a spus că rămâne independent, dar nu exclude nicio opțiune politică.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1122 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    pui de baron (Luni, 7 octombrie 2019, 12:14)

    gica pantalon [utilizator]

    oportunist


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version