Rovana Plumb, invitată la „o audiere excepțională” în comisia juridică a Parlamentului European. Siegfried Mureșan: „În acest moment, Rovana Plumb face România de râs”

de C.D.     HotNews.ro
Miercuri, 25 septembrie 2019, 14:44 Actualitate | Politic


Rovana
Foto: INQUAM Photos/George Calin
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a scris, pe Facebook, că Rovana Plumb, propusă comisar european, a fost invitată la o „audiere excepțională” în Comisia Juridică a Parlamentului European ca urmare a informațiilor contradictorii din declarația sa de avere.

„Rovana Plumb NU a obținut unda verde a Comisiei Juridice a Parlamentului European privind condițiile pentru a deveni comisar european. Comisia Juridică a Parlamentului European a decis acum să o invite mâine pe Rovana Plumb la o audiere excepțională ca urmare a informațiilor contradictorii din declarațiile de avere ale domniei sale. Doar după aceea Comisia Juridică a Parlamentului European va da un verdict final. În acest moment Rovana Plumb face România de râs la nivel european”, a scris Mureșan pe Facebook.

Potrivit europarlamentarului PNL, înaintea audierilor în Parlamentul European, Comisia juridică are obligația de a examina declarațiile de interese financiare ale tuturor candidaților la funcțiile de comisar europeni. Fără confirmarea din partea Comisiei juridice a absenței conflictelor de interese în declarație, se suspendă procedura pentru numirea comisarului desemnat. În cazul în care Comisia juridică constată nereguli în declarațiile de interese financiare, comisarului desemnat i se solicită să furnizeze informațiile suplimentare și poate decide, atunci când este cazul, să îl invite pe comisarul desemnat la o discuție, a explicat el.

În cazul Rovanei Plumb, a adăugat Mureșan, Comisia juridică a solicitat mai multe informații în scris după ce a constat mai multe diferențe între declarația de interese financiare prezentată la Bruxelles și declarațiile oficiale din România.

Ce urmează

„În cazul în care Comisia constată existența unui conflict de interese pe baza declarației de interese financiare sau în urma primirii informațiilor suplimentare din partea doamnei Plumb, Comisia poate recomanda pentru soluționarea conflictului de interese, renunțarea la interesele financiare în cauză sau modificări ale portofoliului comisarului desemnat de către Președintele Comisiei; în cazuri mai grave, dacă nu se găsește o soluție la conflictul de interese, comisia poate concluziona că comisarul desemnat nu își poate exercita funcțiile în conformitate cu tratatul și cu Codul de conduită; ulterior, Președintele Parlamentului European îl întreabă pe Președintele Comisiei ce alte măsuri intenționează să adopte”, scrie Mureșan pe Facebook.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4900 vizualizari

  • +9 (11 voturi)    
    "In acest moment,..." (Miercuri, 25 septembrie 2019, 14:52)

    ipolitic [utilizator]

    E o curtoazie gratuita. Poate "Si in acest moment.."
  • +9 (11 voturi)    
    Fals! (Miercuri, 25 septembrie 2019, 15:22)

    fdaniel [utilizator]

    România SE FACE SINGURĂ de râs votând să fie reprezentată (atât pe plan intern cât și extern) de: inculți, proști, mitocani, șmecheri, golani și chiar infractori.

    Dar componența socială, etnică, IQ-ul mediu, competența, educația corpului alegătorilor duc inevitabil la acest lucru.
  • +6 (12 voturi)    
    Prezumtie (Miercuri, 25 septembrie 2019, 15:24)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Probabil ca respectiva comisie i-a acordat prezumtia de vinovatie, inspirandu-se de la persoana care a propus-o pe d-na Plumb in funcita de comisar european.
  • +1 (5 voturi)    
    Eh ... (Miercuri, 25 septembrie 2019, 16:31)

    Gigi Kent [utilizator]

    Daca nu e in stare sa scrie o declaratie de avere ca lumea (nu discut aici ce pazesc ANI/DNA ca nu are rost si ar fi trebuit sa se autosesizeze demult) atunci o asteptam "cu drag" acasa si sa ne mai lase.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by