Biroul Electoral Central a decis validarea candidaturii actorului și fostului ministru pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, la alegerile prezidențiale. Totodată, instituția a aprobat candidaturile mai multor independenți, printre care și cea a lui Ninel Peia sau a lui Cătălin Ivan, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Deciziei nr. 21/D/24.09.2019, BEC a aprobat înregistrarea candidaturii lui Bogdan Dragoș Aureliu Marian Stanoevici la alegerile prezidențiale.

„Conform procesului verbal încheiat pe 22 septembrie 2019 au fost identificate 222.706 de semnături, din care 3.943 erau afectate de diferite lipsuri, respectiv semnătura din declarația pe propria răspundere a celui care a întocmit lista de susținători, semnptura susținătorului, mențiuni privind localitatea de domiciliu, seria și numărul actului de identitate ale acestuia. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conținând semnături. În plus, 9792 de semnături care au fosy prezentate ca aparținând unor persoane diferite conțin elemente de similitudine evidentă”, se arată în motivarea deciziei BEC.

Instituția precizează însă că Bogdan Stanoevici îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în cursa pentru Cotroceni. Totodată, semnăturile eliminate de instituție nu afectează numărul necesar pentru înregistarrea candidaturii, respectiv 200.000 de semnături.

Biroul Electoral Central a validat, de asemenea, candidatura lui Cătălin Ivan în cursa pentru Cotroceni, cu precizarea că 55.924 de semnături conțin elemente de similitudine evidentă.

O altă decizie luată de BEC este aceea de înregistrare a candidaturii și a semnului electoral ale lui John Ion Banu pentru alegerea președintelui României din 2019.

„Conform procesului verbal, au fost identificate 222.457 semnături, din care 3661 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conținând semnături. În plus 12. 854 semnături prezentate ca aparținând unor persoane diferite conțin elemente de similitudine evidentă”, se arată în decizia luată de BEC, cu precizarea că semnăturile menționate nu afectează numprul necesar de 200.000 de semnături, astfel că acesta îndeplinește toate condițiile necesare înregistrării în cursa pentru Cotroceni.

De asemenea, BEC a validat și candidatura lui Sebastian Constantin Popescu, cu mențiunea că „ au fost identificate 206.576 semnături, din care 232 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conținând semnături. În plus, 49.938 de semnături conțin elemente de similitudine”.

Și Ninel Peia a intrat oficial în cursa pentru Cotroceni, potrivit unei decizii luate de BEC.

„Conform procesului verbal din 22 septembrie 2019 au fost identificate 201.836 semnături, din care 1.215 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conținând semnături. De asemenea, 48.791 prezentate ca aparținând unor persoane diferite, conțin elemente de similitudine evidentă”, se mai arată în motivarea deciziei.

Duminică a fost ultima zi de înscriere în cursa pentru Cotroceni. Pe 12 octombrie începe campania oficială.

Alegerile prezidențiale au loc pe 10 noiembrie, urmând ca al doilea tur să fie organizat pe 24 noiembrie. În Diaspora, primul tur de scrutin are loc în perioada 8-10 noiembrie.