Tăriceanu anunță că ALDE va vota, la vedere, în favoarea moțiunii de cenzură

de DG     HotNews.ro
Luni, 23 septembrie 2019, 16:36 Actualitate | Politic


Tariceanu
Foto: Digi24
ALDE a decis să voteze moțiunea de cenzură inițiată de PNL, a anunțat luni, la finalul Biroul Politic Executiv, președintele Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a precizat că 20 de parlamentari ALDE vor semna moțiunea.

”Cu puțin timp în urmă s-a încheiat ședința ALDE, în care la primul punct pe ordinea de zi am avut dezbaterea în legătură cu votul pe moțiunea de cenzură și cu toate că o serie de parlamentari mi-au spus că înainte de această ședință că ei sunt hotărâți să voteze moțiunea, corect democratic a fost să avem această discuție în forul statutar care a hotărât cu majoritate de voturi, o singură abținere, votarea moțiunii de cenzură. Vom fi 20 de parlamentari ALDE care au semnat, sau care vor semna pentru că unii sunt încă pe drum de la aeroport și își vor pune imediat ce ajung semnăturile”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, citat de Mediafax.

„Readuc aminte că pe 26 august Delegația Permanentă, într-un vot covârșitor, a decis retragerea de la guvernare, generată de incapacitatea premierului de a-și asuma un program de relansare a coaliției și a acțiunii guvernului”, a mai spus președintele ALDE. Acesta a adăugat că este necesar un vot pentru moțiunea de cenzură pentru a pune capăt acțiunilor premierului Viorica Dăncilă care duc cu gândul la țări de lumea a treia.

„Am decis să votăm în favoarea unei moțiunii împotriva unor acțiuni ale premierului și Guvernului care ne duce cu gândul la țări de lumea a treia, mi se pare absolut regretabil. Am avut discuții cu foști colegi de coaliție”, a completat Tăriceanu. Întrebat cum vor vota aleșii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: „La vedere, așa că veți avea spectacol”.

Anunțul vine după ce și liderul Pro România, Victor Ponta, a anunțat că a semnat deja moțiunea și a depus semnăturile parlamentarilor săi.

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL ar putea fi depusă la începutul săptămânii viitoare, pe 30 septembrie, potrivit unor surse politice. Președintele PNL, Ludovic Orban, a evitat să dea un termen, precizând însă că documentul va fi depus la Parlament ”cât mai curând posibil” și că obiectivul liberalilor este acela de a strânge peste 233 de semnături care să asigure astfel debarcarea Cabinetului Dăncilă.

Orban a mai spus luni, la finalul Biroului Politic Central al partidului, că deocamdată liberalii așteaptă o decizie a ALDE și mizează pe voturile Pro România. Și liderii UDMR au anunțat că votează moțiunea de cenzură.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1167 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    care ALDE? (Luni, 23 septembrie 2019, 17:18)

    revo [utilizator]

    Trageti-l, ba, de maneca, sa se trezeasca. Care ALDE, prapaditule?
  • 0 (0 voturi)    
    Aoleu... ce ne facem? (Luni, 23 septembrie 2019, 23:31)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    L-a cumparat Soros si pe Tariceanu...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by