Ramona Bruynseels și-a depus duminică, la BEC, candidatura de independent la alegerile prezidențiale, împreună cu peste 280.000 de semnături, transmite Mediafax. La ieșirea din instituție echipa de campanie a lui Bruynseels a dat drumul mai multor porumbei albi, semnificând „o nouă șansă pentru România”.

Ramona Bruynseels si porumbeii albi la BECFoto: Captura de ecran Youtube

„Momentul cu porumbeii semnifică o nouă șansă pentru România. Credem cu tărie. Cred că toți cei care au semnat pentru noi cred în aceeași șansă. Iată că acum vin oameni noi care își doresc să schimbe România. Am depus astăzi 280.945 de semnături, după cum mi-au spus colegii mei. Ținând cont de faptul că eu am apărut pe scena politică acum trei luni de zile cred că pentru noi este o mare realizare că am strâns acest număr. Într-adevăr nu este atât de ușor precum era în alți ani și pentru asta trebuie să le mulțumesc cu ghilimelele de riguare politicienilor din ultimii 20 de ani, pentru că datorită incompetenței, populismelor și a ceea ce au făcut ei până acum, oamenii nu mai cred nici în noi, care venim cu sufletul deschis și care vrem să facem ceva cu adevărat pentru copiii noștri”, a afirmat Ramona Bruynseels, la ieșirea din sediul BEC.

Aceasta a venit la sediul Biroului Electoral Central în jurul orei 20:00, împreună cu soțul ei. Mai mulți porumbei albi au zburat din cutiile aduse de echipa de campanie electorală a Ramonei Bruynseels.

Totodată, Bruynseels a fost așteptată de mai mulți susținători, care au strigat „Ramona președinte”.

„Trăiască libertatea, trăiască România” sunt versurile dintr-o melodie care au răsunat la venirea și ieșirea Ramonei Bruynseels din Biroul Electoral Central.

Termenul limită de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central este duminică, 22 septembrie, ora 24:00.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.