Kelemen Hunor a declarat, vineri seară, la Digi 24, despre numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european, că România lasă impresia că nu știe ce vrea din cauza contrazicerilor dintre Guvern și Administrația Prezidențială, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Avem o problemă când vorbim de politica externă și de mandatul dat de ambasadori, fiidcă există președintele României și există prim-ministru și ministrul de Externe, adică Guvernul. Ambele instituții au un rol important în ceea ce privește coordonarea politicii noastre externe, dar în ultima perioadă am văzut că nu există o coordonare, parcă noi nu avem o politică externă coerentă și o viziune clară unde ar trebui să fim. A fost această bâlbâială. Dăncilă a zis „ba”, Iohannis a zis invers. Nu e bine. Lăsăm impresia că de fapt nu știm ce vrem. E o problemă foarte serioasă când ne uităm la aceste două instituții, la persoanele care se află în fruntea acestora și la Constituția noastră care se lasă această situație nerezolvată de aproape 30 de ani”, a declarat Kelemen Hunor, la Digi24.

Liderul UDMR susține că dacă Laura Codruța Kovesi a fost votată de forurile europene, înseamnă că votul majorității contează, iar alegerea este potrivită.

„Din primăvară nu s-a schimbat punctul nostru de vedere. Am spus că dacă a obținut prima dată votul în acea comisie, apoi în comsiiile de specialitate din Parlament, în Parlament și apoi în COREPER, ținând cont de democrație, votul majorității te obligă. E o chestiune mai bizară când ne uităm de la București spre Bruxelles, fiindcă noi aici am învățat că nu se negociază postul de procuror șef, nu se votează postul de procuror șef. Acolo politic se negociază, se votează, e o altă abordare. Votul majorității contează, deci e foarte bine. (...) Prezumția de nevinovăție funcționează. Până când nu există o decizie definitivă pentru fiecare om trebuie să acceptăm că această prezumție de nevinovăție trebuie să funcționeze”, a adăugat Hunor.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că i-a comunicat Luminiței Odobescu, ambasadorul României la UE, că el, în calitate de șef de stat, o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, joi, pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat, joi, că Laura Codruța Kovesi a obținut în COREPER 17 voturi pentru desemnarea sa în funcția de procuror șef european, din totalul celor 22 de voturi exprimare.

Procedural Consiliul UE va transmite Parlamentului European decizia luată, joi, urmând ca PE să ia act, prin procedură internă de hotărârea Consiliului. Decizia a fost luat în Consiliul UE, prin majoritate simplă, conform regulamentulul de funcționare al Parchetului European (EPPO).

Premierul Viorica Dăncilă, a reiterat, miercuri seară, ideea potrivit căreia Guvernul nu o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, precizând că, joi, ambasadorul României la Uniunea Europeană va vota împotriva fostului procuror-șef DNA. Ulterior, premierul a spus că nu a apucat să vorbească cu ambasadorul român la UE și că nu știe cum a votat.