Liderul USR, Dan Barna, a declarat duminică seară că depunerea moțiunii de cenzură întârzie pentru că există o diferență între ceea ce declară liderii politici din așa-zisa opoziție că susțin moțiunea și atitudinea ”de facto”, întrucât încă nu s-au întrunit cele 233 de semnături care ar garanta că acțiunea va avea efect.
Potrivit lui Barna se discută în continuare la nivel individual cu reprezentații partidelor.
”Așteptăm însă ca declarațiile să fie urmate și de semnăturile propriu-zise”, a declarat liderul USR la Digi24.
”Obiectivul este să depunem moțiunea dar ca moțiunea să aibă efect trebuie să fim cât mai aproape de cele 233 de semnături”, a mai spus Barna.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri seară, că a avut o primă discuție informală cu liberalii și, pe lângă textul moțiunii, vrea să știe și care sunt pașii următori după o eventuală cădere a guvernului.
„Dacă nu avem un vot de încredere, evident că atunci Guvernul va cădea prin moțiune de cenzură. Pot să vă spun că am avut o primă discuție informală cu PNL, care a solicitat să se întâlnească cu noi ca și cu celelalte partide de Opoziție. Vom mai avea o discuție săptămâna viitoare, să discutăm pe marginea textului moțiunii de cenzură și de asemenea le-am transmis celor din PNL că dorim să știm și care sunt pașii următori, după căderea Guvernului, pentru că aceasta este o problemă importantă. Dăm jos un guvern ca să guvernăm mai bine”, a declarat Tăriceanu, la Digi24.
Președintele PNL Ludovic Orban a afrmat că moțiunea de cenzură va fi depusă la momentul oportun și după ce textul va fi semnat de cel puțin 233 de parlamentari.
Potrivit legii, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a Parlamentului în cel mult 5 zile de la data depunerii și se dezbate și votează după 3 zile de la data prezentării. Pentru a fi demis guvernul este nevoie ca moțiunea să fie votată de 233 de parlamentari.
Dar el promite ca vor rupe norii :)))
Nu sunt ei prosti de loc...
Atentie la jocul de cuvinte a lui Tariceanu :
„Dacă nu avem un vot de încredere, evident că atunci Guvernul va cădea prin moțiune de cenzură"
Sau: ,,daca ceva nu merge, acest ceva sta ! "
Adica, din partea lui Tariceanu, Motiunea poate sa fie data si in noiembrie 2020 !
Promisiunile de semnare a Motiunii de catre Ponta/Tariceanu au fost facute public in repetate randuri si au fost dublate de iesirea de la guvernare a ALDE si lipsa unui acord intre Ponta si Dancila.
Comentariul meu cred ca este foarte clar. Intelege fiecare dupa putinta.
@Lucky1 : ,,Promisiunile de semnare a Motiunii de catre Ponta / Tariceanu au fost facute public in repetate randuri si au fost dublate de iesirea de la guvernare a ALDE si lipsa unui acord intre Ponta si Dancila".
Fals !
Ce treaba are Iesirea de la Guvernare a lui Tariceanu cu Votarea Motiunii ?. Tariceanu si Ponta au promis ca ,,Voteaza Motiunea de Cenzura" (adica undeva in viitor !) .
Adica Tariceanu iese la pensie peste 10 ani si Ponta iese peste 30 de ani, adica au timp sa Voteze si Motiunea de Cenzura.
Sunt perfect acoperiti declarativ la ,,standardul" lor de politicieni.
După ce ieri, Ciolos a reușit să se umple de ridicol apărând-o pe madama trimisa de șeful Macron, astăzi Barna protestează cu mânie proletară.
După cum recunoaște, Barna nu prea are interesul să cada actuala guvernare. In opinia lui sa rămână ciuma roșie . Sa stea pesedeaua până ne apuca amețeala, ori până le face cineva jocurile și se organizează anticipate, unde speră el sa rupă norii. Asta e.oportunism, tovarășe Barna . Unul de stânga, că al ciumei roșii, din a căror familie politica faceți parte.
Tot de la el înțeleg că inițiativa aparține PNL, nu USR, dar el cere explicații și ce pași urmează să faca PNL. Adică vor rămâne chibiți pe margine , cum le sta bine neo-marxistilor.
un sfert e destul din nr total de parlamentari
restul se vede la motiune
da evident vin alegerilr
el in prostia lui e candidat
il cheama barna nume predestinat lucrurilor marete din tara prostilor
Opoziţia nu pentru a iniţia moţiunea are nevoie de cele 233 de semnături, ci pentru a vedea pe câte voturi poate conta la ceea ce tu numeşti “restul se vede la motiune”. Să nu uităm că practica de până acum a arătat faptul că la toate moţiunile au fost mai puţine voturi decât semnături.
Poate PNL sa vrea la guvernare, bazandu-se exclusiv pe Iohannis. Ei sparand ca ii trage dupa el, insa nu stiu daca si-au facut corect calculele.
Altfel nu ai sustine o aberatie care, daca s-ar aplica, ar duce evident la respingerea motiunii ceea ce ar da face sa creasca procentele in favoarea analfabetei functional.
puneti dracului P-ul ala mare,sau faceti munca voluntara?
Dacă până pe 22 septembrie Dăncilă nu îi dă lui Tăriceanu tot ce i-a fost promis doar atuncea se poate vorbi de vreo moţiune, restul sunt poveşti pentru ţânci.
De aceea intrarea USR+ in coalitie cu ei e toxica, PNL ul vrea sa ii devoreze ca pe PNT-isti, s ale puna in carca toate nerealizarile si apoi s avina cu un lider charismatic care sa taraie partidul peste pragul electoral.
USL...e syb alta forma, sau va fii
Am fost membru PNL din ianuarie 90, minor fiind, pana mi-am dat seama ca-s la fel de bolsevici ca si PCR-UL.
A durat 5 minute. Sincer.
Deci 5 min am fost membru PNL, nu-mi strica minutele in care sa fiu cu USR, inca nai am incredere in USR.
Multumesc.