​Victor Ponta spune că varianta anticipatelor cu care insistă USR este o minciună și cere partidului lui Barna și PNL să facă un acord politic și să-și asume guvernarea după o eventuală cădere a guvernului Dăncilă la moțiunea de cenzură.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Dacă fac un acord politic de guvernare PNL-USR, nu cu noi - dl Barna parcă era Dăncilă 2 , zicea că el nu vrea cu Ponta, nici noi cu el - atunci reprezintă o alternativă”, a spus Victor Ponta, precizând că Pro România vrea ca „într-o săptămână, două” să avem un guvern care „să se ocupe numai și numai de guvernarea țării într-o perioadă de criză”.

Liderul Pro România a spus că așa-zisul guvern de tranziție invocat de Dan Barna ar trebui să aibă mandat până la alegerile parlamentare la termen.

„Dl Barna vă minte, pentru că știe că nu poți să faci anticipate”, a mai spus el.

Dan Barna a declarat, luni, că Alianța USR-PLUS solicită din nou partidelor și președintelui Klaus Iohannis să sprijine un acord politic în vederea organizării alegerilor anticipate, imediat după prezidențiale.

"Alianța USR-Plus este decisă, va intra la guvernare și poate intra la guvernare în orice moment, doar în condițiile unei majorități care să susțină reformele de care România are nevoie. Astăzi, și nu peste 5 ani, România are nevoie disperată de reforme structurale majore. (..) Aceste reforme pot fi realizate de alianța USR-Plus cu o susținere parlamentară consistentă și reală, care nu se poate realiza decât prin alegeri anticipate (...) Oamenii ne spun că își doresc schimbare, oamenii ne cer nu să le mai tot promitem, ci să face lucruri. Oamenii ne-au spus – nu puteți să faceți nimic cu parlamentarii de acum care l-au susținut pe Dragnea. România are nevoie de un guvern de tranziție, care să organizeze cât mai repede alegerile anticipate", a declarat Dan Barna.