Sondaj IMAS: Iohannis continuă să conducă detașat cu aproape 45%, urmat de Dan Barna cu 17% și Victor Ponta cu 14%. Dăncilă rămâne pe locul 5

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 30 august 2019, 16:01 Actualitate | Politic


Sondaj IMAS, alegeri prezidentiale
Foto: Europa FM
Președintele Klaus Iohannis continuă să conducă detașat în preferințele electoratului având 44,6% în ultimul Barometru Europa FM realizat de IMAS. Șeful statului este urmat la mare distanță de liderul USR, Dan Barna, cu 17%, iar pe locul trei este plasat finalistul pe care Iohannis l-a învins în urmă cu cinci ani, Victor Ponta, liderul Pro România fiind creditat cu 14% din intențiile de vot. PSD se află în continuare în situația fără precedent de fi abia pe locul 5, Viorica Dăncilă adunând doar 8,4%. Sondajul a fost realizat însă în perioada 5-8 august, adică înainte ca ALDE să rupă coaliția cu PSD și să anunțe, alături de Pro România, susținerea în cursă a candidatului independent Mircea Diaconu.

Atât Barna, cât și Ponta înregistrează o ușoară creștere față de precendentul sondaj. Pe locul patru este liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Urmează Victor Ponta, în creștere față de luna anterioară, liderul Pro România ajungând la 14%. Al patrulea clasat este liderul ALDE, cu aproape 13 procente – acesta între timp și-a retras candidatura. Viorica Dăncilă rămâne pe locul 5 – în ușoară creștere și ajunge la 8,4%.

Sondajul a fost realizat în perioada 5 -28 august – pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Eroare de eșantionare +/- 3,1%. Astfel, având în vedere perioada în care a fost realizat barometrul, nu au fost măsurați nici Mircea Diaconu care și-a anunțat candidatura pe 25 august, ca independent susținut însă de ALDE și Pro România, și nici Theodor Paleologu, care va candida în numele PMP (pentru acest partid a fost luat în calcul Eugen Tomac).

Alegerile Parlamentare

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc acum – în loc de anul viitor – 28,4% dintre cei care spun că ar merge sigur la vot ar opta pentru PNL, arată Barometrul Europa FM, realizat de IMAS în luna august.

USR rămâne pe locul 2 – cu 19,8%, în scădere cu aproape 2 procente față de luna iulie. Și Partidul Social Democrat este în scădere – PSD rămâne pe locul trei și ar fi votat azi de 17,9%, cu aproape 2 procente mai puțin ca în luna precedentă.

Pe locul 4, dar la distanță considerabilă, se află parlamentarii ProRomânia – partidul fostului premier Victor Ponta – cu 8,7%, tot în scădere. Locul 5 este ocupat în continuare de ALDE, formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu. Fostul partener de guvernare al PSD ajunge la 7,4%.

Urmează formațiunea condusă de Dacian Cioloș – în scădere cu jumătate de procent față de luna iulie. PLUS ajunge acum la 5,5%. Urmează cu 4,6% UDMR, cu o creștere de numai 0,3%. PMP rămâne cu același procentaj în intențiile de vot ca cel din iulie: 2,9%.

4% dintre respondenți spun că vor vota cu alte formațiuni. Sondajul a fost realizat în perioada 5 -28 august – pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Eroare de eșantionare +/- 3,1%.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















16993 vizualizari

  • -20 (48 voturi)    
    Bârna n Ochi (Vineri, 30 august 2019, 16:21)

    un domn [utilizator]

    Are exagerata estimarea
    • +25 (41 voturi)    
      Serios? (Vineri, 30 august 2019, 16:44)

      omezu [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Te-ai uitat tu, asa, pe strada, la fetele oamenilor si ai dedus ca n-ar vota cu Barna. Umflati la procente sunt V.V. Pinocchio si Calin 4%.
      • +1 (11 voturi)    
        Da, serios ... (Vineri, 30 august 2019, 18:45)

        Breeze [utilizator] i-a raspuns lui omezu

        Da, serios. Nu vor vota cu Barna suficenti cat sa ajunga in turul 2. Asta e clar.

        Poate doar la USR nu se vede. PLUS se pare ca deja s-a convins si incepe sa i-a distanta in unele declaratii. Vezi situatia cu intratul la guvernare, unde Barna si Ciolos au avut pozitii diametral opuse.

        Pinocchio si Calin file de poveste nici nu conteaza. Ei oricum nu participa. Ce se masoara in procentele lor este intentie pe stanga. Oameni care in nici un caz nu vor vota Barna sau Iohannis.

        Aroganta USR ii va costa cat de curand.

        Eu unul am votat dreapta tot timpul. Imi tremura mana cand pun stampila pe Iohannis. Aproape sa nu mai aud de PNL dupa ce s-au aliat cu PSD, dar Barna nu imi place si punct. Un fel de Tim Cook la Apple. Platfus, nene. Nada. Inert si steril in tot ce face si declara. Nu am crezut ca putem inventa unul mai rau decat Iohannis pe dreapta. Si uite ca am reusit. Bravos.
        • -7 (11 voturi)    
          45% e scorul cu care pierde Iohannis în turul II (Vineri, 30 august 2019, 20:17)

          simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Breeze

          45% nu este suficient ca Iohannis sa câștige alegerile din turul I iar în II, cu 45%, pierde.

          De la prezidențialele din 1996 și pana azi diferența dintre cei doi candidați din runda a doua a fost mereu de câteva procente asa ca scorurile sondajului vostru cu Iohannis având 45% în turul I urmat la mare distanta de Dan Barna cu 17% nu reflecta în nici un fel diferența de procente din runda a doua. Acolo va fi un rezultat strâns.
          • -4 (4 voturi)    
            Doar (Vineri, 30 august 2019, 21:59)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

            Daca Moscova prin Ciolosh isi baga coada
          • +5 (9 voturi)    
            Poate, poate nu ... (Vineri, 30 august 2019, 22:11)

            Breeze [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

            Daca spui tu ... Cine știe, poate pierde. Doar nu suntem Omida.

            Daca are 45% in primul tur nu are cum să piardă nici dacă aselenizeaza americanii "a doua oară".

            Tot ce e la Barna se duce la Iohannis. Motiv pentru care depășește cu mult 50%+1.

            Daca intra Barna in turul 2, cu toate că e mai posibil să câștige Dinamo Champions League, Iohannis aduna lejer 50%+1 de la PMP și ceva stangisti.
            • -4 (6 voturi)    
              Sa câștige Iohannis cum au aselenizat americanii! (Sâmbătă, 31 august 2019, 0:11)

              simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Breeze

              Daca americanii ar fi aselenizat cu oameni în 1969 atunci poate Iohannis câștigă prezidențialele din 2019 dar cum evenimentul astronomic de acum 50 ani a fost doar un fals, Iohannis va câștiga un nou mandat cum au aselenizat americanii.
              • -2 (4 voturi)    
                Nici chilimeaua nu mai e ce era ... (Sâmbătă, 31 august 2019, 1:00)

                Breeze [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

                Aveam pretentii, monser...

                Chilimelele erau acolo, la aselenizare, zic, cu un scop. Dar ... de poate le vezi a doua oara. Sensul, daca nu ai inteles, de prima data, era ca americanii nu au aselenizat niciodata.

                Progresistii au o calitate, nu se impiedica ei de detalii. Conteaza doar veganismu, incalzirea globala, ieuropenismu (sic!), LGBT etc etc

                Lucrurile marunte fac diferenta, nene Iancule, asa cum face chilimeaua (sic!).

                Barna nu ajunge in turul II, si asta nu ca asa vrea muschii mei, ci fiindca nu poate. Nu are de unde aduna voturi. Si aici se pune punct.

                As vota orice de pe dreata, numai sa nu-l vad pe Grivco la fata, dar astia nu ne dau alternative. Iar daca inventeaza vreuna e mai rasuflata decat profesoru de fizica. Pana una alta, raman la el.

                Daca stau sa ma gandesc bine, nu stiu daca mai avem dreapta prin Romania.
                USR cu + , ori fara +, e cam de centru, prin PE se vor centristi. PNL dupa alianta cu PSD se poate numi oricum, numai de dreapta nu. PMP nu stiu daca va mai exista dupa BRexitul (sic!) lui Basescu. Astia erau cam toti aflati undeva mai la dreapta de stanga.

                Nooapte buna, Romania.
    • +9 (11 voturi)    
      Vesti bune si mai putin bune pt toti (Vineri, 30 august 2019, 17:27)

      animatron [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      "Stanga" autoproclamata, PSD-ALDE-ProRomania.

      Vestea buna e ca si-a salvat un soclu de circa 32-33% din optiunile de vot, care poate folosi unui candidat unic pt a ajunge in turul 2 la prezidentiale.

      Vestea rea e ca scaderea e puternica in doar 2 ani jumate, de la circa 50% la doar 32%.
      E clar ca ar pierde alegerile parlamentare anticipate, deci aceste partide probabil nu vor dori asa ceva.

      "Progresistii" (autoproclamati "centristi" in PE) din alianta USR-PLUS.

      Vestea buna e ca alianta are acum are un electorat confirmat, la circa 20-25% din intentia de vot, deci sunt sanse reale pt candidatul la prezidentiale de accedere in turul 2, iar in caz de anticipate intra pe podium in Parlament.

      Vestea proasta e ca nu mai are de unde creste daca nu mobilizeaza exceptional niste abstentionisti.
      Din pacate, progresistii isi petrec timpul antagonizand cu toate categoriile de electorat, insulta si injura pe oricine nu e de acord cu ei, electori, jurnalisti, presedinte, etc.

      "Dreapta" liberala si conservatoare, PNL-PMP.

      Vestea buna e scorul exceptional de bun cu care e cotat presedintele liberal Iohannis, la peste 40% in mai toate ultimele sondaje.
      Pare asigurat sa intre in turul 2 ceea ce e normal daca tinem seama de candidatii declarati pana acum.

      Vestea proasta e ca un eventual scor la parlamentare (cotat la circa 31%) nu trece de cel al "stangii", PNL-PMP inca nu sunt vazute ca fiind o solutie cu adevarat "salvatoare", e acelasi reflex ca la electoratul "de stanga", se voteaza mai degraba fara entuziasm pentru ca "ceilalti" sunt "raul mai mare".

      Pentru separatistii maghiari din UDMR se confirma ca sunt la limita iesirii din Parlament (pt PE au fost salvati de "maghiarii din Botosani si Vaslui", voturi deturnate la ordinul PSD).

      Cifrele vor evolua fara indoiala, dupa ce intra in joc dl Diaconu (mai ales daca va deveni candidat unic) si dl Paleologu.

      "Stanga" are nevoie de candidat unic, "progresistii" de mobilizare exceptionala, dreapta de mai multa credibilitate.
      • +2 (2 voturi)    
        Vestea buna e ca nu ai argumente la ceea ce (Sâmbătă, 31 august 2019, 13:32)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui animatron

        sustii, vestea rea e ca si daca ai avea nu ai fi convingator !

        PS. Asta ca sa vezi cum suna o "sentinta" mustind de argumente ! :)))
  • -7 (33 voturi)    
    Exagerat (Vineri, 30 august 2019, 16:24)

    Maspp [utilizator]

    Nu cred ca Iohannis are 44%.
    • +4 (18 voturi)    
      inca cateva aparitii Barna si Klaus castiga (Vineri, 30 august 2019, 17:01)

      Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

      din primul tur.
    • +14 (26 voturi)    
      mda (Vineri, 30 august 2019, 17:05)

      SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

      sincer nu`s fanu` lui iohannis

      dar sincer NU ai cu cine sa votezi, asa ca vom vota tot cu iohannis, macar a pus bete in roate tuturor actiunilor lui dragnea, altfel eu zic sincer ca era si mai rau fata de situatia actuala.

      la locale si la parlamentare voi vota cu USR, dar la prezidentiale nu votez cu barna...
      • +7 (11 voturi)    
        Corect (Vineri, 30 august 2019, 17:42)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

        Complet Scris si Spus
      • +4 (10 voturi)    
        Nici eu (Vineri, 30 august 2019, 19:14)

        Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

        Până acum, dl. Barna nu se poate lăuda cu absolut nici o realizare care să îl recomande ca președinte. Înainte de a-l alege pe Johannis, am vizitat Sibiul, am văzut cât de mult a crescut, am vorbit și cu localnici, am fost impresionat de dezvoltarea turismului și afacerilor locale, așa că m-am convins că era un candidat cu potențial. Dacă Viorica nu scoate din pălărie poze cu Johannis făcând sex cu Barna, nu are nici o șansă credibilă. Și cum PSD joacă murdar de 30 ani, mă aștept și la așa ceva. Dacă nu face nimic, înseamnă că e chiar proastă ca noaptea și a fost părăsită de consultanții israelieni...
        • +2 (4 voturi)    
          Aia cu Tichie (Vineri, 30 august 2019, 22:00)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

          Erau oamenii lu Beny Stein,etz care voiau aurul din Carpati
        • +2 (2 voturi)    
          Pai exact asta vor sa propuna liberalii : (Sâmbătă, 31 august 2019, 13:39)

          Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

          Modificarea Constitutiei in sensul ca nu castiga Presedintia Romaniei cineva care nu a fost primar la Sibiu si nu a beneficiat de fonduri nationale din belsug ! :))))

          PS. Asta pt ca Sibiul trebuia sa fie capitala culturala
          europeana !

          PPS. Evident ca e un pamflet commentul meu !
          • +2 (2 voturi)    
            Si daca nu ar fi pamflet (Sâmbătă, 31 august 2019, 14:15)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

            Nu au ce sa iti faca ( dreptul Veteranului Hotnews)
            • +2 (2 voturi)    
              Asta crezi tu ? (Sâmbătă, 31 august 2019, 15:34)

              Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              Asteapta-i sa treaca luna septembrie si mai vorbim atunci ! :)

              PS. Cum a fost in vacanta ?

              PPS. Apropo, Scara s-a sucarit pe noi ? Nu mai raspunde la niciun comment ce ii este adresat !
              • +2 (2 voturi)    
                In vacanta ok (Sâmbătă, 31 august 2019, 16:49)

                un domn [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

                Iar cu Scara ma vad la o bere cat de curand, sper sa ne intalnim cu tine la bere

                Nu mai fi sensibil, be Human ! Noi ne vom bucura de compania ta !

                Hai !
    • 0 (0 voturi)    
      treaba ta (Vineri, 30 august 2019, 22:07)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

      E treaba ta daca nu te duce mintea...
  • -6 (32 voturi)    
    Sondaj cu iz de manipulare... (Vineri, 30 august 2019, 16:28)

    Sthelian [utilizator]

    Nu cred aceste cifre. (dreptul meu si problema mea.)
    Cifrele imi transmit mie urmatorul mesaj: Vrei nu vrei, Johanis va fi noul presedinte...
    Si el se transmite pina la ultimul catun.
    In sondaj nu apar toti candidatii declarati. (nu cei de ultim moment). Ziaristul Radu Moraru nu apare. Nehotariti nu exista. Altii nu exista, iar totalul da 100%.
    Dupa 5 ani de tacere si vacante Johanis are 45%, ca s-a agitat nitel in ultimul an. Restul e tacere!!!
    Memoria scurta a romanilor.
    • -2 (8 voturi)    
      Sondajul e facut la comanda europa fm (Vineri, 30 august 2019, 17:00)

      tony-s [utilizator] i-a raspuns lui Sthelian

      de care toata lumea stie ce preferinte politice au. Oricum din start e aiurea un sondaj in care sunt masurati si ponta si tariceanu desi cei 2 au spus ca nu vor candida si nu sunt masurati diaconu,cumpanasu, hunor, bruyseles,si ceilalti care si-au anuntat candidatura.
      • +2 (2 voturi)    
        Pai sondajul (Vineri, 30 august 2019, 18:48)

        Sthelian [utilizator] i-a raspuns lui tony-s

        ... e facut in perioada 5-8 august, si cei enumerati nu aparusera pe firmament.
        Iar despre casele de sondaj, IMAS e singurul SA, dar cu peste 50% la director, in rest toate niste SRL-uri de apartament cu nume de INSTITUT.
    • +4 (8 voturi)    
      Lol (Vineri, 30 august 2019, 17:03)

      mitg [utilizator] i-a raspuns lui Sthelian

      Radu Moraru, mare om de stat!
      • -2 (2 voturi)    
        Problema.. (Vineri, 30 august 2019, 18:52)

        Sthelian [utilizator] i-a raspuns lui mitg

        ...nu e daca e mare sau mic, ci ca s-a anuntat candidat si trebuia sa fie in intrebari si in raspunsuri.
        De ce nu e?
        0,1% ar fi votat pentru el, aia sa fie in sondaj.
        Citi vor stringe semnaturile si cine le va verifica, si de asta ar trebui discutat altundeva.
        Despre oameni de stat putem discuta in alt loc.
    • -17 (19 voturi)    
      Bingo! (Vineri, 30 august 2019, 17:33)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui Sthelian

      "Dupa 5 ani de tacere si vacante Johanis are 45%, ca s-a agitat nitel in ultimul an. Restul e tacere!!!"

      =========================

      Tocmai d'aia cred ca e corect sondajul. Vorbim despre romani!
      • +9 (11 voturi)    
        si la 14% pt Mitoman Dottore Phonta (Vineri, 30 august 2019, 18:17)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        tot despre romani vorbesti...
        • -5 (5 voturi)    
          Da bre, asa-i. Bravo! (Vineri, 30 august 2019, 21:24)

          newlook [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

          Da bre, asa-i. Bravo!
          Simtisi nevoia sa bagi capul in poza, e?
          • +4 (4 voturi)    
            Mai Red Sparrow (Vineri, 30 august 2019, 23:09)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui newlook

            Chiar crezi ca te calarateste cineva ?
            • -4 (4 voturi)    
              Ai ragait? Ai vrut sa spui ceva? (Vineri, 30 august 2019, 23:53)

              newlook [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              Ai ragait? Ai vrut sa spui ceva? Te pomenesti c-ai dat un gaz!
              • +2 (2 voturi)    
                Breh (Sâmbătă, 31 august 2019, 11:32)

                un domn [utilizator] i-a raspuns lui newlook

                Lasa o jos ...macani si croncani
          • +2 (2 voturi)    
            groh groh groh (Sâmbătă, 31 august 2019, 16:54)

            Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui newlook

            cam penibil pt un baiat care se pretinde educat….esti exact ca majurii bullshevini, doar pretend ca ar avea o spuza de educatie pe ei, dar ei....tot purcei!!!
  • -8 (28 voturi)    
    Barna, retrage-te! Iohannis din primul tur! (Vineri, 30 august 2019, 16:33)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    Economisim timp si bani.
    Candidatura lui Barna nu aduce nimic nou.
    Niste slogane ametite care se rezuma la "dar eu de ce n-as putea fi presedinte?".
    Pe langa gafele deja facute, nici nu are carisma.
    Continuarea campaniei nu o sa nasca decat dezbinare in csanul opozitiei democratice.
    Hai, ca daca Tariceanu si-a calcat pe mandrie si s-a retras, o poate face si Barna.
    • -4 (20 voturi)    
      he he (Vineri, 30 august 2019, 16:48)

      /./ [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

      Va e frica la toti de Barna se pare :)))
      • +4 (10 voturi)    
        Absolut deloc (Vineri, 30 august 2019, 19:17)

        Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui /./

        Care sunt realizările lui? De ce ar fi bun ca președinte? Până și puținele discursuri au fost șterse și lipsite de carismă...Sorry...
        • +1 (5 voturi)    
          Realizari, (Vineri, 30 august 2019, 20:35)

          /./ [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

          a reusit sa ridice o firma , sa o conduca si sa aibe profit.Deci fata de majoritatea candidatilor care au lucra toata viata la stat si nu stiu cum se castiga banii in privat asta este un mare avantaj din punctul meu de vedere.Carisma nu are, dar eu nu votez oamenii dupa carisma ci dupa fapte.
          Discursuri, acceptabile avand in vedere ca doar ce a intrat in politica.De ce as vota un candidat facand parte din sistem??Sistemul inseamna PNL+PSD+UDMR+ALDE+.... adica toti care au fost pana acum.Cred ca rezultatul il stim cu totii.
          • 0 (4 voturi)    
            Barna ? Realizari? (Vineri, 30 august 2019, 22:58)

            aBola [utilizator] i-a raspuns lui /./

            Barna de prin 1994 pana in 2009 a tot studiat si obtinut diplome. Cand a muncit? SI mai ales , ce?

            De pe Wiki:

            Dan Barna este licențiat în Drept al Universității din București (1998).[1] În perioada februarie–iulie 2000, a urmat un Curs de formare de formatori la International Development Law Institute din Roma.[2] În 2003, a obținut un master în Management de proiect din partea Universității Politehnica din București.[2] În perioada 21 octombrie–18 noiembrie 2009, a studiat Managementul proiectului la Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG, iar în perioada 4–18 noiembrie 2009, a studiat Abilități de prezentare și metode de învățare în cadrul aceleiași instituții.[3]
            • +1 (1 vot)    
              google it (Sâmbătă, 31 august 2019, 10:10)

              /./ [utilizator] i-a raspuns lui aBola

              Cauta pe google dan barna cv si te lamureste
            • 0 (0 voturi)    
              Are Abilitatea de a prezenta Star Treck (Sâmbătă, 31 august 2019, 11:33)

              un domn [utilizator] i-a raspuns lui aBola

              In rest...birna in ochi
        • +2 (2 voturi)    
          Si tie iti raspund ca si lu' ala cu briciu" (Sâmbătă, 31 august 2019, 15:43)

          Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

          lu' Obama : Iohannis da pe dinafara de charismatic ce e !

          PS. Mergeti pe dupa el cu galetile, ca e pacat sa se piarda atata charisma ! :)))))))))
          • 0 (0 voturi)    
            Base vs Bombo (Sâmbătă, 31 august 2019, 16:24)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

            L as vota pe Barna daca ar spune : Kalusee, ce blestem pe Romania - sa aleaga unul din doi Sibieni !
          • +2 (2 voturi)    
            Cu skepsis ai introdus Obama (Sâmbătă, 31 august 2019, 16:50)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

            Amu ar trebui sa tastezi si traducerea )))))

            S a blocat comentatorul ( deoarece nu iti stie stilul was ditorial )
    • -3 (15 voturi)    
      Sigur (Vineri, 30 august 2019, 16:48)

      omezu [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

      Iohannis "pute" a tinerete si a reforma! Chiar daca se retrage Barna, Iohannis are avea nevoie de peste 9 milioane de voturi ca sa castige din primul tur (50%+1 din totalul alegatorilor INSCRISI pe liste) deci turul 2 se tine oricum, nu economisim nimic. Dar voi, trolli p$d, stiti ca daca Barna intra in turul 2, partidul vostru ajunge la 10%.
    • +14 (16 voturi)    
      Comment sters de user (Vineri, 30 august 2019, 17:01)

      polonyca [anonim] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

    • +13 (15 voturi)    
      Chiar daca iohanis (Vineri, 30 august 2019, 17:10)

      tony-s [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

      ia peste 50% in primul tur asta nu inseamna ca nu va fi turul 2. Pt ca cineva sa castige alegerile din primul tur ar trebui sa ia 50%+1 din totalul listei de alegatori adica peste 9 milioane de voturi, greu de crezut ca se va intampla asa ceva, din anii 90 nici un presedinte n-a luat mai mult de 5-6 milioane de voturi in turul 2 cand sunt doar 2 candidati, in turul 1 e si mai greu de realizat asa ceva in conditiile in care voturile se impart intre mai multi candidati.
    • -5 (13 voturi)    
      :) (Vineri, 30 august 2019, 17:27)

      Dan_Nemes [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

      .... pe cand Iohannis are carisma nu? :))
      Mama voastra de prosti.

      Iohannis a fost mana in mana cu PSD-ul tot acest timp.
      Norocul lui ca Dragnea a intrat la inchisoare fara ca el sa miste un deget ....
    • -4 (4 voturi)    
      Iti este lene sa citesti mai multe nume la vot? (Vineri, 30 august 2019, 17:37)

      Palax [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

      Sau care e motivul ca el sa se retraga? Chiar daca iese pe locul 2, toata lumea poate sa observe ca Barna este bun de premier sau alta functie importanta in stat. Momentan nu stim daca el iese pe locul 2, poate e locul 3 sub Dancila.
    • +3 (3 voturi)    
      Nu de alta dar Iohannis musteste (Sâmbătă, 31 august 2019, 15:39)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

      de carismatic ce e!!! :))))
  • -10 (30 voturi)    
    Incepe sa se prefigureze un tur II (Vineri, 30 august 2019, 16:35)

    achvp [utilizator]

    cu Iohannis si Diaconu.
    • +6 (14 voturi)    
      clovnul Diaconu ?? (Vineri, 30 august 2019, 16:50)

      /./ [utilizator] i-a raspuns lui achvp

      vreai sa zici Johannis si clovnul ??:))))))))Clovnul nu mai are trecere decat la vro 2 babe obosite :)))))
    • +7 (13 voturi)    
      Vrabia malai (Vineri, 30 august 2019, 16:51)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui achvp

      Visează la o mâna întinsa
    • +7 (11 voturi)    
      mda (Vineri, 30 august 2019, 17:06)

      SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui achvp

      diaconu` care mananca ciocolata toata ziua pe la antena3 ?

      da fain...
    • +4 (4 voturi)    
      Ai primit minusuri (Vineri, 30 august 2019, 17:42)

      trotuar [utilizator] i-a raspuns lui achvp

      dar din păcate scenariul ăsta e foarte posibil. Se pare că actorul Mircea Diaconu va interpreta în viața reală rolul din Filantropica.
    • +3 (3 voturi)    
      Diaconu!? (Vineri, 30 august 2019, 22:11)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui achvp

      Esti de rasul curcilor cu mascariciul Diaconu...
  • -13 (17 voturi)    
    guvernatorului ii e frica de Diaconu... (Vineri, 30 august 2019, 16:43)

    demaGOGU [utilizator]

    ...daca lanseaza asemenea bule la 44% dupa 5 ani de mandat zero.
  • +4 (6 voturi)    
    Aberatii (Vineri, 30 august 2019, 16:45)

    gemart [utilizator]

    Cred ca multa lume e interesata in sodaje serioase dar cum sa iei de bune cifre care masoara persoane ce nu candideaza si omit persoane care de fapt candideaza. Sau evaluarea separata USR PLUS la jumatete de an de cand merg impreuna si nu exista nici un indiciu ca alianta se va destrama, dimpotriva.
  • +2 (12 voturi)    
    Turul 2: Iohannis si ceva din stanga (Vineri, 30 august 2019, 16:46)

    Breeze [utilizator]

    Indiferent de sondaje, la ora cu pricina, in turul 2 vor intra Iohannis si cineva de pe stanga (PSD / ALDE / ProRomania), ori un independent sustinut de stanga (gen Maior).

    In toate masuratorile, Barna are cel putin 3-4 procente sub USR++. Explicatia sta in figura lui destul de putin carismatica, iar la electrorat, oricat de educat ar fi el, conteaza si carisma. Barna e plat precum Campia Baraganului si nu inteleg cine a decis ca el sa fie reprezentantul USR++, dar poate au ei motivele lor. Voturile merg la el din inertie, nu fiindca atrage ...
    Daca vor continua si contrele cu Ciolos are sanse sa ajunga pe la 11-12%.

    Pe de alta parte Iohannis are tot interesul sa aiba in turul 2 un reprezentant al stangii, astfel fiind sigur de al doilea mandat. Va face tot posibilul sa o aduca pe Veorica sau alt "membru de marca stangist" pe a doua pozitie.

    Oricum numaram stanga se zbate pe la 35-40% . PSD fro 20, ProRomania 12-14%, iar ALDE o arde pe la 4-5%. Oricare doua de aici ajung spre 20% minim, ceea ce inseamna mai mult decat 17-18% Barna.

    In concluzie, Iohannis este sigur de al doilea mandat.
    • 0 (0 voturi)    
      Nu fiindca atrage precum... Iohannis ! (Sâmbătă, 31 august 2019, 16:09)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Breeze

      Asta voiai sa spui, nu ? :))))
  • 0 (4 voturi)    
    . (Vineri, 30 august 2019, 17:03)

    Sarmat [utilizator]

    Apucaturile de dictator ale ursului nu se iarta.
  • +4 (8 voturi)    
    Super !!! (Vineri, 30 august 2019, 17:12)

    sipu [utilizator]

    SONDAJ (imas) Tariceanu ?Ponta?Tomac?....... PROFESIONISTI , a participat si pieleanu ?
  • +1 (1 vot)    
    Legitimitate? (Vineri, 30 august 2019, 21:31)

    ww [utilizator]

    Ar fi bine de aflat si cam cati romani intentioneaza sa se prezinte la vot, cu asa "oferta". Dar oare cati dintre cei care l-au votat pe Iohannis l-ar mai vota o data? Un raspuns partial avem la aceasta intrebare: tinand cont ca a iesit presedinte cu voturile romanilor din diaspora (ar fi mult de discutat despre modalitatea in care au fost acestia mobilizati) care, daca atunci au stat in frig ca sa voteze, acum nici macar nu mai vor sa se inscrie la vot. Ceea ce spune cam totul.
    In plus, pacat ca nu observam, in Romania se cam castiga alegerile printr-un ticalos non-combat. La fel cum PNL (aripa "de dreapta" a FSN-ului) a lasat in 2015 drum liber PSD-ului, acum PSD nu arata niciun interes pentru fotoliul de la Cotroceni. De ce? Pai functia, prin decizii consecvente ale CC, a fost transformata intr-una mai mult simbolica. In plus, Iohannis i-a aparat de minune interesele si ar da orice, se pare, ca acesta sa mai prinda un mandat. Mitul presedintelui care "tine piept ciumei rosii" si "apara democratia" este intretinut intens atat din interior cat si din exterior si inca prinde la multi, in ciuda oricaror evidente. Aceasta este realitatea: Iohannis are inca procente pentru ca nu a avut contracandidati reali, ci doar marionete. Si nicio confruntare cu un candidat de calibru. Probabil, dintr-o discutie cu unul ca Paleologu ar iesi tandari.
  • 0 (6 voturi)    
    Asta cu diaspora e falsa (Vineri, 30 august 2019, 23:18)

    Breeze [utilizator]

    Romania l-a facut presedinte pe Iohannis, nu diaspora.

    La alegerile din 2014, turul II, au fost 11.553.152 voturi (6,288,769 Iohannis si 5,264,383 Ponta), din care doar 377.651 in diaspora (din care 90% au votat cu Iohannis).

    Si daca nu vota nimeni afara Iohannis tot iesea presedinte detasat, asta pentru conformitate.

    Putem sune ca diaspora a creat emulatie, ajutandu-i pe nehoratati sa iasa din casa, insa cam aici se termina cu diaspora in 2014.

    Diaspora a contat la Basescu, atat.
    • +2 (2 voturi)    
      Suna a autodenunt (Sâmbătă, 31 august 2019, 13:58)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Breeze

      Ceea ce ai scris in legatura cu Basescu si Diaspora, cred ca niste precizari sunt necesare din partea ta
      • +2 (2 voturi)    
        Ha-ha-ha... (Sâmbătă, 31 august 2019, 16:11)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        E buna !
      • 0 (0 voturi)    
        E doar statistica (Luni, 2 septembrie 2019, 1:16)

        Breeze [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        Este realitatea. Priveste rezultatele din 2004 si mai ales 2009. Diferenta a fost de asa natura incat voturile din diaspora au contat.
        In schimb in 2014 voturile de afara au fost 377.000, iar diferenta dintre Iohannis si Ponta de peste 1 milion de voturi.

        Restul e cancan ... romanesc, nu parizian.
  • +3 (5 voturi)    
    Finala Iohannis-Barna (Sâmbătă, 31 august 2019, 9:39)

    larnaka [utilizator]

    Cu Diaconu portdrapel stanga nu prinde turul 2.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version