Kelemen Hunor a fost desemnat vineri candidat al UDMR la alegerile prezidențiale, fiind pentru a treia oară când acesta se înscrie în cursa pentru funcția supremă în stat, în numele Uniunii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Kelemen Hunor a fost singura propunere formulată în cadrul Consiliului Consultativ reunit înaintea CRU.

Sloganul său de campanie va fi „Respect pentru toți”.

”Întotdeauna am avut un candidat la Președinție, a devenit o chestiune de onoare pentru noi, deoarece suntem cetățeni egali ai acestei țări. (...) Este nevoie de un candidat maghiar la Președinție de fiecare dată, este o obligație morală să avem un candidat. Nu este vorba despre mine, ci despre UDMR și comunitatea maghiară din România. Când colegii mi-au spus că în 2019 eu trebuie să îmi asum acest rol, nu știam cum să răspund, deși aveam dubii să mă aliniez a treia oară la linia de start, dar nu am putut decât să spun că mă angajez cu mare stimă și reverență față de organizația noastră la acest rol”, a spus Kelemen, citat de Mediafax.

Kelemen anunţa în iulie că UDMR va avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale și spunea că pentru el, personal, o candidatură la Preşedinţie nu mai este o ambiţie personală sau o provocare politică, în condiţiile în care a fost desemant de două ori până acum candidat al Uniunii la precedentele alegeri.

”Vom discuta şi vom lua o decizie în funcţie de părerea colegilor. Eu nu prea mă agit, am făcut de două ori campania prezidenţială, dacă trebuie o fac şi pe a treia, nu asta e problema, dar pentru mine nu mai este o ambiţie personală sau o provocare politică. Ştiu cum se face, problema este ce vor colegii, ce soluţie cred că va fi mai bună în acest an”, declara atunci Kelemen.