Victor Ponta a anunțat luni că Pro România a hotărât să sprijine candidatura lui Mircea Diaconu la prezidențiale, acesta urmând să își păstreze statutul de independent. De asemenea, Ponta a spus că cei de la ALDE e posibil să îl susțină, de asemenea, pe Diaconu, iar dacă formațiunea lui Tăriceanu iese de la guvernare, discuțiile între cele două partide se vor extinde în zona parlamentară și a formării unui nou guvern.

Victor Ponta, la ParlamentFoto: Hotnews

”Putem să susținem pe Mircea Diaconu pentru funcția de președinte al României. Am avut o discuție. Nu îl vom chema la ședințe de partid, îl sprijinim, poate e o soluție mai bună pentru ce așteaptă România în noiembrie (...) Dacă cei de la ALDE se decid să îl susțină, ceea ce e probabil, vor vorbi ei, vor fi două partide care îl vor susține și trebuie să muncim împreună”, a declarat Victor Ponta.

Ponta a spus că în funcție de ce se decide la ALDE, putem să fim pe aceeași parte a baricadei, să îl susținem pe Diaconu și să conlucrăm.

Liderul Pro România a spus că Diaconu are șanse mari de a ajunge în turul doi, pentru că este un candidat al poporului, ”e un model pe care oamenii și-l doresc”, făcând referire și la ce s-a întâmplat în Ucraina, unde un actor de comedie a fost ales președinte.

Victor Ponta a mai spus că, în cazul în care ALDE iese de la guvernare, discuțiile între cele două partide se vor extinde dincolo de susținerea lui Mircea Diaconu, candidat independent la prezidențiale, în zona parlamentară și a formării unui nou Guvern.

”Dacă ies de la guvernare colaborarea noastră poate fi și dincolo de candidatura domnului Diaconu, în zona parlamentară și în zona discuțiilor pentru un nou guvern. Practic România va avea nevoie de un nou guvern și eu sunt un mare susținător al ideii că acest Guvern nu funcționează bine, că e nevoie de un bună guvernare, de oameni mai competenți, mai profesioniști. Dacă în loc de 30 de parlamentari vor fi 60 care cer acest lucru, șansele sunt duble”, a afirmat Victor Ponta, la finalul ședinței Delegației Naționale a partidului, luni, la Parlament.