Fostul președinte Traian Băsescu spune, în contextul în care se conturează o ieșire a ALDE de la guvernare și o alianță cu partidul lui Victor Ponta, că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, caută un sprijin în Pro România pentru a intra din nou în Parlament. Într-o intervenție la Digi24, Băsescu a mai afirmat că atât Ponta, cât și Tăriceanu încearcă să găsească soluții disperate, el catalogându-i pe cei doi lideri "șmecheri ai politicii românești".

HotNews.roFoto: Hotnews

"ALDE a pierdut până acum din guvernare si nu are nimic de câștigat prin ieșirea de la guvernare. Dacă Tăriceanu își imaginează că va putea să spună sau să nu-și asume alături de PSD erorile guvernului, se înșală. În plus, țintește către Pro România ca un vehicul care să-l mai transporte o dată în Parlament. Numai că Ponta a arătat că știe să-și lase partenerii în drum, vezi Crin Antonescu”, a declarat Traian Băsescu.

El i-a catalogat pe Tăriceanu și pe Ponta "doi șmecheri ai politicii românești, care încearcă să găsească soluții disperate".

Fostul președinte a apreciat că Tăriceanu nu va scăpa de stigmatul guvernului alături de PSD, iar Ponta "nu-l va transporta gratis în viitorul Parlament pe Tăriceanu și gruparea de baroni parlamentari”.

Traian Băsescu consideră că Victor Ponta este, categoric, într-o poziție mai puternică.

ALDE ar putea decide luni ieșirea de la guvernare.