Liderii ALDE se vor reuni săptămâna viitoare în ședința Delegației Permanente Naționale după ce în prealabil vor avea o nouă întâlnire în Coaliție. Călin Popescu-Tăriceanu așteaptă în continuare răspunsul de la social-democrați în ceea ce priveste prioritățile Guvernului pe următoarele șase luni dar și pe tema restructurării executivului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Surse din interiorul ALDE au declarat pentru HotNews.ro că săptămâna viitoare va avea loc o ședință a Delegației Permanente Naționale unde toți liderii din teritoriu își vor exprima opțiunea privind retragerea sau nu de la guvernare.

În ceea ce privește o eventuală alianță a ALDE cu partidul lui Victor Ponta, negocierile s-au blocat. Daniel Constantin și Mihai Tudose sunt cei mai mari contestatari ai alianței cu Tăriceanu, iar de altfel cei doi și-au exprimat și public poziția.

În acest context, ALDE nu are prea multe variante. "ALDE nu va ieși de la guvernare. În momentul de față PRO România nu se va asocia cu Tăriceanu iar ruperea Coaliției l-ar forța să demisioneze din funcția de președinte al Senatului. Rămași fără funcții nu mai suntem vizibili public, cu alte cuvinte nu mai contăm. Singura șansă este să fim activi politic", au explicat surse din ALDE, pentru HotNews.ro.