​​Dacă Victor Ponta s-a asezat la masă cu Călin Popescu Tăriceanu, numărul doi din Pro România, Daniel Constantin, spune că „indiferent ce se întâmplă” nu va fi de acord cu o alianță cu ALDE și-l atacă frontal pe șeful acesteia despre care spune că este „un rebut politic”.

Daniel Constantin, Victor Ponta si Sorin CampeanuFoto: Hotnews

„Tariceanu caută, și înțeleg că decizia e luată, să iasă de la guvernare și să facă alianță cu Pro România. Indiferent ce se întâmplă, eu ca fondator al Pro România nu o să fiu niciodată de acord să facem vreo combinație politică cu dl Tăriceanu. Sunt și alții care nu vor fi niciodată de acord. Pro România s-a construit pentru viitor. Unii colegi vor grupuri comune. Tăriceanu este un rebut politic, au zis cetățenii la vot", a declarat Daniel Constantin, luni seară la Realitatea TV.

Daniel Constantin a fost fost copreședinte al ALDE, însă a fost exclus în aprilie 2017 din partid după ce a contestat congresul în care a fost ales Tăriceanu în fruntea formațiunii.

”Astăzi, la data la care ia măsuri împotriva mea, conducerea partidului pe care a dorit să îl conducă singur, nu este validată în mod oficial la tribunal. Cred, tot mai mult, că acţiunile lui Tăriceanu împotriva mea au fost premeditate. A ales să îngroape liberalismul sub un maldăr de funcţii în care şi-a numit camarila de servili. Acesta este Tăriceanu şi noul ALDE, subordonat total şi obedient, aşa cum doreşte să îl conducă. Eu nu accept politica pumnului în gură! Spre deosebire de el, eu nu mint şi nu comit abuzuri. Întotdeauna când am intrat în casa cuiva mi-am arătat respectul faţă de cei pe care i-am găsit acolo. (...) Sunt proceduri în instanţă pe care le voi susţine în continuare alături de cei care sunt alături de mine”, susținea la vremea respectivă Daniel Constantin.