Partidele au primit, pentru luna august, subvenții de 19,7 milioane de lei, peste jumătate din sumă, respectiv 11,2 milioane mergând către PSD, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente.

HotNews.roFoto: Hotnews

PNL a beneficiat de subvenții de 5,1 milioane de lei, iar USR de 1,5 milioane de lei. ALDE a primit subvenții de 1,1 milioane de lei de la buget, iar PMP-ului i-au revenit 726.973 lei.

Legislația modificată în 2018 a condus la o creștere semnificativă a sumelor alocate partidelor. Subvențiile alocate în 2018 au crescut de peste 20 de ori față de cele din urmă cu un deceniu, mult peste rata inflaţiei sau a creşterii PIB, potrivit unui raport Expert Forum.

Foto: subvenții partide, milioane de lei

Mai exact, reglementările privind cotele alocate partidelor de la bugetul de stat s-au modificat în 2018 prin Legea 34, urmare a unei inițiative a social-democratului Mircea Drăghici, care acum este cercetat de DNA pentru modul în care ar fi folosit, în interes personal, banii din subvenția acordată PSD.

Textul vechi:

  • Suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de candidații femei.

Textul modificat la inițiativa lui Drăghici:

  • Suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puțin 0,01% și de cel mult 0,04% din produsul intern brut. Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de candidații femei

Pentru România, în perioada analizată peste jumătate din bani au mers către PSD și aproape o treime către liberali. Graficul de mai jos prezintă sumele obținute și de alte partide, cu mențiunea că mai sunt formaţiuni precum PNŢCD sau UNPR care au primit un rezidual de fonduri, dar acesta se plasează sub 1% din valoarea totală a subvențiilor.