Președintele USR, Dan Barna, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că membrii formațiunii vor fi în Piața Victoriei, printre cetățeni, la protestul de comemorarea evenimentelor care au avut loc anul trecut, pe 10 august. ”Nu vom strânge semnături în piață și nu vom face acolo campanie”, a scris Barna, care a subliniat că nu crede ”că există convertire mai rapidă a datei în simbol precum în cazul lui 10 august”.

Dan BarnaFoto: Uniunea Salvati Romania - USR

Potrivit liderului USR, 10 august este ”despre respectul României de pretutindeni. Respect diaspora, respect România”.

Acesta a anunțat că membrii partidului pe care îl conduce vor fi diseară în Piața Victoriei.

”Am fost acolo anul trecut, ne-am luat rația de gaz și bastoane distribuită de Guvern. Membrii noștri vor fi și astăzi în Piața Victoriei, printre cetățeni, alături de ei, așa cum suntem de trei ani. Nu vom strânge semnături în piață și nu vom face acolo campanie”, a scris Barna pe Facebook.

Potrivit acestuia, 10 august înseamnă "multă speranţă şi emoţie" şi "multă durere şi frustrare", reprezintă "speranţa României alungate de 30 de ani" pe alte meridiane, este "emoţia României risipite" care a venit la Bucureşti, dar şi "durerea României batjocorite", cei sosiţi anul trecut din diaspora fiind "fugăriţi, bătuţi şi gazaţi de un stat care şi-a folosit jandarmii nu pentru a proteja, ci pentru a împărţi teroare şi groază".

10 august este, adaugă Barna, despre "frustrarea României dispreţuite că la un an de la acea atrocitate civică revoltătoare şi după un vot care a arătat că aşa nu se mai poate, povestea este împachetată în muşama, iar cei responsabili au fost 'sancţionaţi' prin promovarea pe alte funcţii".