Deputatul PNL Mara Mareș îi cere demisia ministrului Educației Ecaterina Andronescu, după ce aceasta a declarat, referitor la Cazul Caracal, că a învățat de acasă să nu se urce cu un străin într-o mașină.

Ecaterina Andronescu (foto arhiva)Foto: Agerpres

”Această afirmație este similară cu declarații de tipul «avea fusta prea scurtă», iar acest tip de mentalitate trebuie eliminat din societatea românească. Doamna Ecaterina Andronescu trebuie să demisioneze urgent din funcție pentru această afirmație rușinoasă pentru orice cetățean, dar mai ales pentru un ministru al Educației dintr-o țară europeană”, a spune deputatul PNL.

Deputatul liberal a afirmat că ministrul Educației trebuia să vină cu o soluție în privința transportului rural.

”Mă așteptam ca doamna Andronescu să recunoască public că elevii și tinerii fac autostopul în România din cauza PSD și a OUG 51/2019, emisă de guvernul Dăncilă, prin care transportul județean a fost scos din sfera serviciilor publice. Prin urmare, firmele de transport nu mai sunt obligate să deservească toate localitățile dintr-un județ și pot elimina cursele care nu le aduc profit, din mediul rural, astfel că elevi precum Alexandra sunt obligați să facă autostopul și să meargă «la ocazie»”, a adăugat Mareș.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că ea a „învăţat de acasă să nu se urce cu străini în maşină”, referindu-se la cazul Alexandrei, fata de 15 ani răpită şi sechestrată după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.

”Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc în nicio maşină străină”, a spus Ecaterina Andronescu.