​Asociat în echipa de negociere a PLUS cu USR, fostul europarlamentar Cristian Preda precizează, pe Facebook, că, pentru a se ajunge la o înțelegere politică pentru anii electorali 2019-2020, au avut loc 11 runde de negocieri, între 10 iunie și 19 iulie.

HotNews.roFoto: Hotnews

El precizează că echipele „au discutat diverse soluții pentru a răspunde unei așteptări a cetățenilor exprimată pe 26 mai într-un mod foarte clar”, ajungându-se în final la decizia de a se constitui o alianță politică.

„Am stabilit patru lucruri importante”, adaugă Cristian Preda, explicând care este direcția strategică a Alianței pentru alegerile din :

  • „Primul e acela că PLUS și USR vor coopera în cadrul Alianței la toate alegerile din 2019 și 2020, cu obiectivele următoare:

- Să câștigăm președinția României

- Să câștigăm cele mai multe mandate de primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni

- Să câștigăm cele mai multe mandate de deputați și senatori în alegerile generale din 2020.

E prima dată când avem în România o alianță care decide să participe la o serie de patru alegeri organizate în decurs de 20 de luni, incluzând aici și scrutinul european.

E prima dată când o forță de centru, nu de stânga sau de dreapta, dorește să guverneze România.

  • Al doilea punct al înțelegerii noastre vizează alegerile. Am stabilit să avem un candidat comun la prezidențiale – Dan Barna, candidați comuni la toate primăriile și consiliile locale și județene din țară, candidați comuni pentru Parlament.

Dacian Cioloș va fi candidatul Alianței pentru a conduce guvernul ieșit din următoarele alegeri.

Încă de la prezidențiale, el va forma un tandem împreună cu Dan Barna, pentru a le spune cetățenilor cum va guverna Alianța.

  • Al treilea aspect: candidaturile.

În ceea ce privește candidaturile pentru Palatul Cotroceni și pentru conducerea guvernului, am stabilit tandemul menționat.

Pentru candidații la celelalte poziții, vom folosi diverse metode: înțelegeri ale organizațiilor PLUS și USR în plan local, competiții interne – alegeri primare – în sânul Alianței mai ales în orașele mari, sondaje de opinie.

Deciziile vor fi luate în primele luni din 2020 pentru locale și imediat după locale, pentru scrutinul legislativ.

Obiectivul nsotru e să susținem cei mai buni candidați, care pot să asume o administrare la nivel local și județean, ca și o guvernare la nivel național în interesul cetățenilor.

  • Al patrulea aspect vizează structurile de cooperare și de conducere în cadrul Alianței.

Alianța va avea doi co-președinți, liderii celor două partide. Forul de deliberare și de validare a deciziilor politice va fi alcătuit din Birourile naționale reunite ale celor două partide, care vor lua hotărâri pe o bază paritară.

Alianța va avea un mic secretariat tehnic, alcătuit din membri ai ambelor formațiuni.

Alianța va avea, de asemenea, o comisie comună care va elabora politicile publice pe care le propunem cetățenilor. Avem experți și unii, și ceilalți. La noi, la PLUS, circa 300 de colegi, specialiști în diverse domenii, și-au exprimat dorința de a lucra la propunerile noastre de politici pentru fiecare domeniu în parte: transport, energie, digital, externe, educație, mediu, finanțe, sănătate, politici sociale, cultură ș.a.m.d.

În fine, Alianța va avea o comisie de integritate: ea va fi alcătuită dintr-un număr egal de membri PLUS și USR, incluzând de asemenea un membru independent, o personalitate a societății civile. Comisia va analiza candidaturile la alegeri, pornind de la exigențele incluse în statutele PLUS și USR”.

Cristian Preda precizează că înțelegerea încheiată de echipele de negociere va fi supusă aprobării în forurile de conducere ale celor două partide.