Negoiță, după întâlnirea cu Teodorovici: Ce exemplu dau guvernanții, când se vede la lumina zilei că mint cu nerușinare? / O să venim cu cetățenii în fața Guvernului

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 17 iulie 2019, 14:01 Actualitate | Politic


Robert Negoita
Foto: Wikimedia Commons
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, că în cazul în care administrațiile locale nu-și vor recupera sumele restante din impozite, edilii vor protesta cu cetățenii în fața Guvernului, transmite Mediafax.

„Sunt foarte multe primării care nu au bani să dea tichete de vacanță. În continuare, bursele elevilor sunt neplătite. Acum ne cheamă să mai rediscutăm, <<poate mai ciordim ceva, poate vă mai luăm ceva>>. Eu sper că le dă Dumnezeu mintea din urmă și își dau seama că nu e în regulă să fie atât de lipsiți de umanitate. Ce exemplu dau guvernanții, când se vede la lumina zilei că mint cu nerușinare?”, a declarat Negoiță, miercuri, la ieșirea din Guvern, unde s-a întâlnit cu ministrul Eugen Teodorovici.

Întrebat dacă Teodorovici are dreptate atunci când spune că sunt primării unde salariile sunt foarte mari, Negoiță - care este și președintele Asociației Municipiilor din România - a precizat că există astfel de situații.

„Dacă vreți părerea mea, da, este adevărat, în anumite primării sunt salariile prea mari, dar domnul ministru nu vorbește și de administrația centrală, unde salariile sunt în anumite situații de două și de trei ori mai mari decât cele din administrația locală. Unde are dreptate are dreptate. Nu e normal ca salariile din zona publică să fie mai mari decât în zona privată. Dar asta nu înseamnă că dacă spune o chestie corectă, trebuie să-și bată joc de angajamentele pe care le-a luat”, a precizat Negoiță.

Primarul Sectorului 3 a mai spus că în cazul în care administrațiile locale nu-și vor recupera sumele din impozitul de pe primele trei luni, ultima soluție ar fi ca primarii să protesteze cu cetățenii în fața Guvernului.

„O să venim cu cetățenii în fața Guvernului. Nu putem să plătim <<școală după școală>>, nu putem să plătim bursele, o să ajungem să nu avem bani de curent și de apă la școli”, a mai declarat Negoiță.

În urmă cu o lună, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, după o întâlnire, atât la Guvern cât și la minister, cu reprezentanții municipiilor și cu cei ai orașelor, că toate administraţiile locale din ţară vor primi la rectificarea bugetară 100% din impozitele pe venit colectate în primele trei luni ale anului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














2674 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version