Cu cine vrea PNL să recucerească Bucureștiul. Noii șefi ai filialelor de sectoare, validați în BEx
Liberalii i-au validat, luni, în ședința conducerii partidului, pe cei care vor conduce interimar filialele PNL din București, ca urmare a demisiei fostelor conduceri, după scorul mic la europarlamentare.
Astfel, potrivit unor surse din partid, la sectorul 1 a fost validat Sebastian Burduja, la sectorul 2 – Monica Anisie, la sectorul 3 – Antonel Tănase, la sectorul 4 – Pavel Popescu, la sectorul 5 – Cristian Băcanu, iar la sectorul 6 – Ciprian Ciucu.
De asemenea, pentru Biroul interimar de conducere al PNL Bucuresti, Violeta Alexandru, șefa organizației, i-a propus pe Bogdan Glăvan, Victor Picu, Ovidiu Raetchi, Daniel Ciungu, Dragos Dincă și Cristina Trăilă.
Pe 25 iunie, Violeta Alexandru, consiliera lui Ludovic Orban, a fost validată, în şedinţa Biroului Executiv al partidului, în funcţia de preşedinte interimar al PNL Bucureşti, propunerea fiind făcută de președintele liberal.
Votul pentru Violeta Alexandru a fost unul pozitiv, chiar dacă peste 600 de liberali au semnat, cu o zi înainte de BEX, o scrisoare adresată lui Rareş Bogdan, prin care îi cereau acestuia să preia şefia PNL Bucureşti.
Pe 3 iunie, Cristian Buşoi a demisionat de la șefia PNL București, precizând că „cel mai înţelept lucru este să ne retragem”. Acesta a adăugat că şi conducerea naţională a partidului e responsabilă pentru scorul PNL în Capitală la alegerile europarlamentare.
Cristian Buşoi conducea filiala PNL Bucureşti, Victor Picu era lider PNL Sector 1, Anca Boagiu – preşedinte PNL Sector 2, Florin Alexe la PNL Sector 3, Răzvan Sava la PNL Sector 4, Cristian Marian Olteanu la PNL Sector 5, iar Cornel Pieptea la PNL Sector 6.
