Niculae Bădălău: Dacă Dragnea făcea pasul lateral, rezultatul partidului la europarlamentare era altul

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 12 iulie 2019, 23:28 Actualitate | Politic


Niculae Badalau
Foto: Facebook - Niculae Badalau
Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dacă Liviu Dragnea făcea "pasul în lateral" rezultatul PSD la europarlamentare ar fi fost altul, iar acum partidul este într-un moment în care trebuie reintrodusă democraţia şi conducerea colectivă, transmite Agerpres.

"Eu nu spun şi nu vreau să afirm niciodată că Dragnea e vinovatul principal, vinovaţi am fost toţi că nu am reuşit să facem o coeziune şi un grup cât mai mare pentru a lua o poziţie, nu pentru schimbarea lui Dragnea, ci pentru a schimba cursul partidului, principiile, comunicarea, şi lucrul acesta mi-l imput, pentru că s-a încercat, nu putem spune că nu ne-am dat seama. Eu nu-mi pot spune mie: bă, tu nu ţi-ai dat seama că nu mergeţi bine şi veţi avea un rezultat negativ!", a declarat vineri la Giurgiu, Niculae Bădălău.

El a reamintit scrisorile pe care el şi alţi lideri din partid le-au susţinut şi a menţionat că, dacă s-ar fi ţinut cont de ce era scris în acestea, s-ar fi putut îndrepta lucrurile.

"În scrisoarea aceea am scris că ne îndreptăm spre dezastru şi că avem o problemă de percepţie a cetăţenilor faţă de partid. Cetăţenii începuseră să perceapă partidul ca pe o grupare care de fapt se apără pe ei. Că a fost comunicarea, că a fost altceva, ideea e că nu am ştiut să reacţionăm, să luăm măsuri. Poate făcea domnul Dragnea pasul în lateral, poate prin presiunea partidului, a Comitetului Executiv, schimbam agenda partidului, pentru că agenda partidului era justiţia. Poate câteodată ipocrizia noastră, pentru că vorbeam de votul ăla majoritar în CEx tot timpul, lipsa de păreri, de poziţii. Cu toate că aveai alte păreri, nu aveai curajul de frică să nu se piardă anumite privilegii", a adăugat Niculae Bădălău.

În final, el a spus că nu poate să nu îi recunoască anumite merite lui Dragnea, pentru că acesta a lucrat la un program de guvernare "extrem de valoros pentru România", însă trebuie constatat că acum partidul este într-un moment în care "trebuie reintrodusă democraţia, trebuie reintrodusă decizia colectivă", în condiţiile în care "România are nevoie de un partid de stânga puternic".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1857 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Am valoare in pana mea ! (Sâmbătă, 13 iulie 2019, 1:01)

    Victor Micea [utilizator]

    Valorosul e la parnaie, ceilalti valorosi trebuie sa stranga randurile ca sa produca valoare colectiva. Sunt valori mari in Teleorman.
  • +8 (8 voturi)    
    Ba trebuia de mult.... (Sâmbătă, 13 iulie 2019, 4:15)

    gigiN [utilizator]

    ...sa faca pasul pe care l-a...facut,adica in puscarie.Si nu numai el.
  • +1 (1 vot)    
    Bădălău tot ticălos. (Sâmbătă, 13 iulie 2019, 11:55)

    asavreau [utilizator]

    Ne crede proști.Dragnea nu a făcut ticăloșiile fără Bădălău,Olguța,Iordache,Rădulescu(mitralieră),Șerban Nicolae,Carmen Dan,Vâlcov,Sevil Saideh.Voi de ce nu faceți pasul lateral(că în spate nu vreți),ca să îmbunătățiți imaginea PSD?
  • 0 (0 voturi)    
    Daca... (Sâmbătă, 13 iulie 2019, 13:14)

    Gelu007 [utilizator]

    si cu parca, s-au urcat intr-o barca...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version