Carmen Dan: Premierul nu mi-a cerut să plec. Nu mă tem de remaniere

de Clarice Dinu     HotNews.ro
Marţi, 9 iulie 2019, 12:18 Actualitate | Politic


Carmen Dan
Foto: Facebook
​Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marți, în Parlament, că nu se teme de o eventuală remaniere dispusă de premierul României, Viorica Dăncilă. Potrivit lui Carmen Dan, evaluarea miniștrilor începută de premier este una normală și firească, transmite Mediafax.

„Cred că este foarte bine că se face această evaluare, este firească și normală. Am discuții cu premierul României în fiecare zi, pentru că specificul activității impune lucrul acesta. Comunicarea cu premierul este una foarte bună. Nu mi-a cerut premierul să plec din funcție”, a declarat, marți, Carmen Dan, la ieșirea de la Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai.

Ministrul a mai declarat că nu se teme de o eventuală remaniere.

„Premierul a tot spus că face o evaluare și este normală. Nu ne temem de ceea ce urmează”, a mai precizat Dan.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, sâmbătă, că începând din această săptămână va fi evaluată activitatea fiecărui minister în parte, precizând că membrii coaliției guvernamentale vor decide dacă se va face remaniere sau se va lua în calcul o restructurare.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1534 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    ... (Marţi, 9 iulie 2019, 15:01)

    dumnezeu [utilizator]

    teme-te de pușcărie, fiindcă îți sună ceasul!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version