Ludovic Orban a anunțat, luni, că un grup de lucru al PNL va pregăti argumentele necesare pentru a solicita Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu ordonanța de urgență pe Codul administrativ.

PNLFoto: Facebook/ PNL Dolj

„Am mai decis astăzi (luni - n.r.) să formăm un grup de lucru condus de președintele Comisiei juridice, la care vor participa și reprezentanții noștri din Comisia de administrație, de analiză a ordonanței de urgență privitoare la Codul administrativ pentru a identifica eventuale temeiuri de neconstituționalitate și de a pregăti o sesizare documentată către Avocatul Poporului în vederea atacării la CCR a Codului administrativ”, a declarat Ludovic Orban, citat de Mediafax.

Guvernul a adus modificări pentru clarificarea procedurii legate de trecerea unui bun din domeniul public al statului în cel al unităților administrativ teritoriale. Astfel ministerele pot iniția actul normativ pentru procedura mutării bunului respectiv din domeniul public în cel al unităților administrativ teritoriale. A fost modificat și articolul 94 referitor la folosirea limbii minorităților naționale, în sensul în care autoritățile locale pot decide, prin hotărâri de consiliu, utilizarea limbii minorităților în unitățile administrativ teritoriale și în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20% de reprezentare. Ordonanța de Urgență include și o prevedere care îl obligă pe șeful statului să se pronunţe în termen de zece zile cu privire la numirea unui membru al Executivului.