Proiect de lege: 16 august să fie declarată ziua comemorării martirilor Brâncoveni

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 6 iulie 2019, 10:29 Actualitate | Politic


Palatul Mogosoaia
Foto: palatebrancovenesti.ro
Deputatul PNL Daniel Gheorghe a depus un proiect de lege la Senat prin care 16 august să fie declarată ziua de comemorare a martirilor Brâncoveni, scrie Mediafax. În acest sens, Parlamentul, Guvernul, Arcul de Triumf și Palatul Mogoșoaia vor fi luminate în roșu, între orele 20.00 și 24.00.

„Se declară oficial ziua de 16 august drept ziua de comemorare a martirilor Brâncoveni și ziua națională de conștientizare a violențelor intentate asupra creștinilor. În semn de conștientizare de către cetățenii români, a violențelor și persecuțiilor la care au fost și sunt supuși și astăzi creștinii în lume se iluminează în roșu, între orele 20.00-24.00 următoarele clădiri: Parlamentul României, Guvernul României, sediile autorităților publice centrale și locale, Arcul de Triumf și Palatul Mogoșoaia”, precizează inițiatorul în proiectul de lege.

Prin urmare, pe 16 august vor fi organizate manifestări publice, vor avea loc slujbe religioase, peste tot unde au loc evenimente comemorative autorizate conform legii.

De asemenea, conform inițiativei legislative, „în ziua de 16 august, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune și Agenția Națională de Presă «Agerpres» vor difuza, cu prioritate, emisiuni și materiale informative pe temele prevăzute la articolul 1 din prezenta lege”.

Cheltuielile necesare alocate pentru organizarea evenimentelor prilejuite cu ocazia zilei de 16 august pot fi asigurate și din bugetele locale ori din bugetul autorităților și instituțiilor publice.

Deputatul PNL afirmă că este necesar un astfel proiect pentru conștientizarea „în societatea românească a persecuțiilor intolerabile cu care se confruntă creștinii”.

„Ținând cont de prezența creștinismului de mai bine de două mii de ani în teritoriul actual al României precum și de rolul fundamental pe care cultul creștin l-a avut în consolidarea neamului românesc am dori să implementăm acest proiect și în țara noastră.

Astfel, am dori să subliniem importanța conștientizării în societatea românească a persecuțiilor intolerabile cu care se confruntă creștinii peste tot în lume în contextul rolului deținut de către Sfinții Brâncoveni, în istoria neamului românesc iluminând cele mai importante clădiri ale României pentru a:

- Crește gradul de conștientizare în rândul creștinilor români și identificarea cu toți creștinii persecutați și suferinzi.
- Încuraja creștinii de toate vârstele și tradițiile să se ridice pentru credință și libertate și dreptul creștinilor de a-și practica credința fără frică sau obstrucție.
- Sublinia și sărbători oficial, anual data de 16 august – ca zi a Martirilor Brâncoveni cu un accent special pus pe acțiunea și implicarea tinerilor în conștientizarea rolului deținut de către creștini în istoria neamului românesc.
- Educa și informa comunitățile creștine și publicul larg, inclusiv tinerii, despre natura și amploarea persecuției creștine”
, arată Daniel Gheorghe în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















438 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Și trei zile libere pentru bugetari nu ai vrea? (Sâmbătă, 6 iulie 2019, 10:51)

    prec [utilizator]

    Numai pentru bugetari, că doar ei contează în țară, restul sunt tolerați.
    De unde apar ipochimene ca ăsta?
  • +3 (3 voturi)    
    Bai,nesimtitilor,nu o sa....,. (Sâmbătă, 6 iulie 2019, 12:04)

    gigiN [utilizator]

    ....va mai ajunga zilele din calendar !!!
  • +1 (1 vot)    
    Parlament de incompetenti (Sâmbătă, 6 iulie 2019, 12:19)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    care se tin numai de idiotenii, in afara de scopul principal - acela de a apara hoția si statul mafiot, plus a distruge Justitia ca sa poata fura cât vor. Cu asemenea ra*turi de legi vor ei sa ne faca sa credem ca muncesc :)

    Gunoaie psd+alde Iași în Parlamentul Hoției Naționale: Vasile Toma, Victorel Lupu, Adrian Pănescu, Camelia Gavrilă, Tudor Ciuhodaru, Vasile Câtea, Silviu Macovei, Vasile Axinte


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by