Avocatul Poporului, Renate Weber, vrea ca instituției pe care o conduce să-i fie solicitat punctul de vedere asupra actelor normative care privesc drepturile și libertățile cetățenilor, înainte de adoptarea acestora.

Renate WeberFoto: Hotnews

„La Avocatul Poporului eu mi-aș dori foarte mult, dacă tot ni se cere să intervenim sau, mă rog, să ne spunem punctul de vedere, s-o facem înainte de adoptarea acestor acte normative. (...) Și mi-aș dori să reiau acest lucru și să ne trimită și nouă din timp, să ne putem uita și să spunem un punct de vedere. Pentru că lumea îmi spune, dar la Curtea Constituțională, în logica aceasta confruntațională, suntem la bătălie și la război. Eu cred că lucrurile se pot rezolva inclusiv prin amendamente, pe cale legislativă, după aceea. Dar, repet, eu mi-aș dori să intervenim atunci când trebuie și nu post-factum”, a afirmat Renate Weber, într-o emisiune la TVR, citată de Mediafax.

Avocatul Poporului a adăugat că instituția trebuie scoasă din disputele politice și readusă la misiunea inițială, aceea de apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor.

„Este total nedrept (…) Peste tot în lume, unde există această instituție de Ombudsman, Ombudsperson, Avocatul Poporului, ea este instituția menită să fie vocea celor fără voce. Sigur că da, îi aperi pe cei care sunt, cumva, în relație de subordonare sau victime ale administrației, care țin de încălcări de drepturi și libertăți fundamentale, dar, pe de altă parte, când spun de vocea celor fără voce, mă refer, evident, la copii, la cei care sunt în centrele unde nu mai au libertate, fie că este vorba de centre de detenție, că sunt închisori, că sunt alte centre, fie că sunt spitalele psihiatrice. Așadar tot ce înseamnă om care este cumva într-o situație în care, de fapt, nu mai poate să se exprime și atunci Avocatul Poporului aici are un rol. Ideea mea de bază este să readucem în ochii opiniei publice înțelegerea și să am eventual acest sprijin, ca Avocatul Poporului să revină la misiunea lui inițială, aceea de a apăra drepturile și libertățile fundamentale. Sigur că asta înseamnă, inclusiv, să încercăm să scoatem instituția din această bătălie politică. Văd acum după referendum, că lumea a spus, majoritar, că și alți actori să aibă dreptul să atace pe motiv de neconstituționalitate. Este o chestiune foarte bună. Adică, eu sunt întrutotul de acord să aibă alții dreptul să facă asta, iar Avocatul Poporului să o facă numai când este vorba despre drepturi și libertăți”, a completat Weber.