Robert Negoiță ia în calcul să plece din PSD după ce a fost suspendat de Dăncilă: „Mă regăsesc înspre deloc în această formulă”
Suspendat pentru șase luni din partid de Viorica Dăncilă, Robert Negoiță spune că se gândește chiar să plece din PSD pentru că, după ieșirea din scenă a lui Liviu Dragnea, schimbarea nu s-a dovedit a fi cea pe care și-o dorește el.
„Mă regăsesc înspre deloc în această formulă(de conducere-n.r.). (…) N-am luat nicio decizie, încerc să-mi dau seama care ar putea să fie cea mai bună formulă. Lăsând la o parte tratamentul de care am avut parte, eu am suferit foarte mult. Să primesc injurii atât de uzitate pentru PSD, o să mă gândesc foarte bine…”, a spus Negoiță, la Digi 24.
Cât îl privește pe Liviu Dragnea, Negoiță a spus că acesta este „un om malefic care știe să facă rău și să se ocupe de un om când vrea”.
Robert Negoiță a fost suspendat pentru șase luni din partid.El criticat în mai multe rânduri premierul și Guvernul, acuzând că administrațiile locale au probleme financiare din cauza Executivului. Gabriel Mutu a fost cel care a propus suspendarea lui Negoiță din partid.
