Conducerea PSD s-a reunit vineri, în ședința Comitetului Executiv National, pentru a valida candidaturile și propunerile de modificare a statutului care urmează să fie votate în congresul extraordinar. Viorica Dăncilă dorea să modifice statutul astfel încât secretarul general să fie ales de CEX la propunerea președintelui PSD însă s-a renunțat la idee. În schimb candidații pentru șefia PSD vor fi aleși într-un singur tur de scrutin. De asemenea, tot în ședința premergătoare congresului Eugen Teodorovici și Marius Dunca și-au retras candidaturile. Potrivit surselor HotNews.ro, favoriți pentru a face echipa cu Viorica Dăncilă și care au cele mai mari șanse să fie aleși la congres sunt Daniel Suciu- președinte executiv și Mihai Fifor- secretar general.

Viorica DancilaFoto: Agerpres

Retragerea lui Marius Dunca nu este o surpriză în interiorul PSD. Reamintim că în ședința informală de la Neptun, Viorica Dăncilă i-a anunțat pe social-democrați că îl susține pe Marius Dunca dar, în urma protestelor venite din partea liderilor din teritoriu, președintele PSD a renunțat. Niculae Bădălău, dar și alți lideri locali i-ar fi transmis lui Dăncilă cu Dunca nu este potrivit pentru funcția de secretar general pentru că nu are experiență iar organizația pe care o conduce a obținut cele mai slabe rezultate la alegerile europarlamentare.

Potrivit surselor citate, candidatura și retragerea lui Eugen Teodorovici ar fi fost tot la recomandarea Vioricăi Dăncilă. Mai exact, în cursul săptămânii, Teodorovici ar fi fost rugat de Dăncilă să-și depună candidatura pentru funcția de președinte executiv și să-l contracandideze pe Daniel Suciu. Președintele PSD ar fi dorit ca Suciu să nu mai candideze la congres deși inițial îl susținea. "Suciu beneficia de sprijinul organizațiior PSD și nu a dorit să renunțe la candidatura sa, iar Eugen Teodorovici a evitat un conflict și s-a retras", au explicat sursele citate.

Cei doi social democrați Eugen Teodorovici și Daniel Suciu ar fi avut un schimb replici acide în ședința Comitetului Executiv acuzânu-se reciproc că folosesc proiectele Guvernului în campania internă a PSD. Potrivit surselor HotNews.ro, Teodorovici i-ar fi reproșat lui Suciu că s-a folosit de Codul Administrativ ca să câștige susținerea liderilor din teritoriu pentru funcția de președinte executiv. Invocând faptul că nu vrea să se folosească de bani publici pentru a câștiga funcții în partid, Teodorovici a anunțat în ședință că își retrage candidatura.

Comitetul Executiv al PSD a validat, vineri, candidaturile pentru cele trei funcții de conducere în partid.

Astfel, pentru funcția de președinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și Ecaterina Andronescu.

Daniel Suciu, Daniel Florea și Sorin Bota sunt candidații înscriși pentru funcția de președinte executiv, iar pentru cea de secretar general CEx i-a validat pe Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe și Rodica Nassar.

HotNews.ro a transmis LIVETEXT toate informațiile de la CEx:

15.48 Liderul Tineretului Social-Democrat Gabriel Petrea, care candidează la funcția de secretar general al partidului, a spus după ședința CEX că speră să câștige cel mai bun om, iar după alegerile de la Congresul de sâmbătă PSD să iasă mai unit. "Rămân aceleași, indiferent de contracandidații mei. Eu sper ca cel mai bun să câștige și să primeze ce va face secretarul general pentru partid, și nu imaginea. Eu vreau să mă susțină delegații, electoratul, și nu neapărat unul dintre contracandidați”, a afirmat Gabriel Petrea.

Întrebat dacă va ieși mai unit PSD după alegerile de sâmbătă, Gabriel Petrea a răspuns: "Partidul cu siguranță va ieși mai unit. E o competiție internă, viața de partid trebuie să existe. Cred că mâine după alegeri vom ieși uniți și vom porni la drum pentru câștigarea următoarelor alegeri”.

15.18 Carmen Dan a spus, la finalul ședinței, întrebată dacă crede că Liviu Dragnea și-ar fi dorit ca Viorica Dăncilă să fie președinte al PSD, că ceea ce au exprimat colegii săi astăzi în ședință contează: Cred că ceea ce au exprimat colegii mei în sedință, și absolut toata lumea și-a spus punctul de vedere, contează. Este important ca acest partid să dea dovadă de unitate și de consecvență.

15:17 Eugen Teodorovici și marius Dunca și-au retras candidaturile de la funcțiile de președinte executiv, respectiv secretar general

15:15 CEx-ul a decis ca funcțiile de secretar general și președinte executiv să fie alese de Congres

15:10 Ședința Comitetului Executiv s-a încheiat.

12:19 Liderul PSD Vancea, Marian Oprișan, a spus că partidul a mers mult mai bine când secretarul general și președintele executiv erau desemnați de Comitetul Executiv, pentru că aceștia trebuie să stea permanent la partid, să se ocupe de problemele PSD. Oprișan a adăugat că sunt câteva filiale, inclusiv cea din Vrancea, care ar vrea ca o astfel de modificare a statutului să fie decisă de Congres, astfel ca cele două funcții să fie atribuite de conducerea executivă.

12:13 Paul Stănescu a declarat că va fi prezent la Congresul extraordinar al PSD, însă nu va vota. Fostul vicepremier a adăugat că social-democrații organizației PSD Olt vor vota conform propriei conștiințe. "Sigur, asta e democrația, votul majoritar, trebuie să îl ducem la capăt. Așa cum știți, mâine (sâmbătă - n.r.) e Congres. Eu voi fi prezent, dar nu votez. Iar colegii mei de la Olt votează cum le dictează propria conștiință. Nu vorbesc despre nicio regulă, nu votez”, a afirmat Paul Stănescu, înainte de ședința CEx al PSD.

12:11 Președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, a anunțat, înaintea Comitetului Executiv, că organizația pe care o conduce o susține pe Viorica Dăncilă la conducerea formațiunii social democrate.

12:00 Premierul Viorica Dăncilă a susţinut înaintea ședinței că nu şi-a ameninţat colegii social-democraţi că îşi va da demisia din fruntea Guvernului. Întrebată la începutul şedinţei Comitetului Executiv al partidului dacă i-a ameninţat pe colegi că îşi dă demisia din fruntea Guvernului, Viorica Dăncilă a răspuns scurt: "În niciun caz", fără a răspunde altor întrebări.

11:40 Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat, vineri, înaintea ședinței Comitetului Executiv PSD, referitor la propunerile de modificare a statutului, că nu e normal ca regulile să fie schimbate în timpul jocului, precizând că nu va susține astfel de modificări.

Întrebat dacă este corect ca statutul partidului să fie modificat astfel încât secretarul general PSD să fie numit de către viitorul președinte PSD, și nu ales în Congres, liderul PSD Maramureș a precizat că nu este de acord cu schimbări de ultim moment.

"Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Am auzit și eu că sunt propuneri de modificare a statului. Anumiți colegi au făcut propuneri de revenire la prevederile statutului din 2015. Eu cel puțin nu voi susține o asemenea modificare în acest moment, cum nu cred că vor face și alți colegi. Nu cred că e normal să schimbăm regulile în timpul jocului", a declarat Gabriel Zetea.

Citește și:

Potrivit surselor HotNews.ro, a existat o discuție în interiorul PSD ca statutul partidului să se modifice astfel încât funcția de secretar general al PSD să fie propusă de președintele partidului și validată în Comitetul Executiv și nu aleasă în congres așa cum este în prezent.

Pentru funcția de președinte al partidului au intrat în cursă, premierul Viorica Dăncilă are cinci contracandidați: Șerban Nicolae (lider grup PSD Senat), Ecaterina Andronescu (ministrul Educației, vicepreședinte PSD), Liviu Pleșoianu (deputat PSD), Ilie Rotaru și Cătălin Stochiță.

Pentru postul de președinte executiv se luptă ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, susținut de Dăncilă, Eugen Teodorovici (ministru Finanțe), Daniel Florea (primar sector 5) și Sorin Bota (deputat PSD).

Pentru funcția de secretar general candidează Marius Dunca (lider PSD Brașov), Gabriel Petrea (lider TSD), Felix Stroe (lider PSD Constanța), Codrin Ștefănescu, Mihai Fifor (purtător de cuvânt PSD) și Rodica Nassar (vicepreședinte PSD).