Teambuilding PSD la mare, înainte de congres. Viorica Dăncilă negociază cu liderii social-democrați funcțiile în partid și portofoliile în Guvern: cine e pe lista remaniabililor

de Luminița Pârvu     HotNews.ro
Miercuri, 19 iunie 2019, 17:30 Actualitate | Politic


Viorica Dancila, lideri PSD
Foto: Agerpres
Social-democrații se întâlnesc în week-end cu Viorica Dăncilă într-o ședință informală la mare, au declarat pentru HotNews.ro surse din conducerea PSD. Liderii PSD urmează să stabilească strategia partidului în următoarea perioadă și vor negocia echipa care va fi alături de Viorica Dăncilă atât în Guvern, cât și la partid. Reamintim că în mai puțin de două săptămâni social democrații își vor alege conducerea în congres extraordinar.

Până acum, Viorica Dăncilă este singurul lider care și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al PSD. De altfel, Dăncilă a declarat că la congresul PSD va fi important mesajul pe care vrea să-l dea partidul.

"Cred că nu este importantă persoana la acest congres, cred că este important mesajul pe care vrem sa-l dăm, cred că este important ceea ce vrem să facem mai departe din punct de vedere guvernamental, care este programul politic al partidului nostru, ce vrem să facem din punct de vedere politic şi cum ne mobilizăm pentru următoarele alegeri. Dincolo de persoane, cred că importante sunt mesajele atât pentru activul nostru de partid, dar şi pentru cetăţeni, pentru că orice măsură guvernamentală pe care o implementăm afectează majoritatea cetăţenilor", a spus Dăncilă.

Potrivit surselor HotNews.ro pentru funcția de președinte executiv își doresc să intre în competiție Ecaterina Andronescu, Daniel Suciu, Titus Corlătean și Marian Oprișan, iar pentru postul de secretar general Felix Stroe, Robert Cazanciuc și Codrin Ștefănescu.

La ședința informală de la mare se va negocia și se vor stabili câștigătorii congresului din 29 iunie și cine va face parte din echipa cu care Viorica Dăncilă va intra în campania pentru prezidențiale. "Marian Oprișan își dorește funcția de președinte executiv, iar Niculae Bădălău dorea postul de secretar general. Li s-a sugerat la ultimul Comitet Executiv să nu candideze pentru a nu afecta și mai tare imaginea partidului și așa făcută praf", au explicat sursele HotNews.ro.

Cu șanse mari pentru funcția de președinte executiv este dat Daniel Suciu. În funcție de negocierile și discuțiile de la mare, lui Daniel Suciu i s-ar putea oferi postul de președinte executiv în schimbul renunțării la funcția de ministru al Dezvoltării Regionale. Portofoliul este dorit de Marian Oprișan care intentionează să propună un nume la viitoarea remaniere.

Pentru secretar general, liderul PSD Constanța Felix Stroe pare a avea cea mai mare susținere dar lucrurile se pot modifica la ședința din weekend.

De asemenea, numele lui Orlando Teodorovici și Mihai Fifor apar în sondajele interne pe care le fac social-democrații pentru candidatura la alegerile prezidențiale.

Un alt subiect fierbinte care urmează să fie discutat la ședința informală de la mare este și remanierea guvernamentală. Sursele Hotnews.ro susțin că în momentul de față se dorește ca remanierea guvernamentală să aibă loc după congresul din 29 iunie. Sunt vizați șase miniștri PSD: Carmen Dan( Interne), Petre Daea (Agricultură), Bogdan Trif (Turism), Daniel Suciu (Dezvoltare) și Răzvan Cuc (Transporturi) plus cele două postri de vicepremeri rămase vacante.

Există mai multe variante discutate în interiorul partidului privind modificarea componenței Guvernului. "O variantă este remanierea guvernamentală, modificări post pe post, iar numirile să fie validate de președintele Iohannis. Varianta este preferată în interior și poate fi făcută după congres. Cea de-a doua soluție este reorganizarea guvernamentală, dar pentru asta este nevoie de validarea în Parlament. Aceasta este mai greu de realizat pentru că mulți deja au plecat sau pleacă în concedii. La ședința informală se va decide și se va negocia post pe post ", au explicat sursele social-democrate pentru HotNews.ro.

Pesediștii urmează să-și aleagă la congresul extraordinar din 29 iunie trei lideri importanți: președintele de partid, președintele executiv și secretarul general. De asemenea, social-democrații își vor modifica statutul, programul politic al Guvernului și vor discuta în linii mari despre candidatul la alegerile prezidențiale.

Reamintim că Viorica Dăncilă a reușit să-și impună punctul de vedere și să organizeze un congres extraordinar la sfârșitul lunii iunie și nu în toamnă cum doreau o parte dintre liderii PSD. De altfel, Paul Stănescu, Marce Ciolacu, Gabriela Firea și Dumitru Buzatu au pledat pentru alegerea unei noi conduceri PSD undeva în toamnă.

















12371 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Va dati seama? (Miercuri, 19 iunie 2019, 17:33)

    Vinceroy [utilizator]

    Dancila in costum de baie!
    • +2 (2 voturi)    
      Ieste Leana 2.o (Joi, 20 iunie 2019, 7:33)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Vinceroy

      Iar Oprishan tandem cu Veorika...
    • +2 (2 voturi)    
      casca (Joi, 20 iunie 2019, 10:33)

      U_swamp [utilizator] i-a raspuns lui Vinceroy

      N-aveti pic de imaginatie. Costumul ca costumul...dar cum pune Veo casca de baie peste coc?
    • 0 (0 voturi)    
      ii pupa mana Stroe (Joi, 20 iunie 2019, 14:13)

      Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui Vinceroy

      Stroe noul Nicusor constantinescu al Constantei da de baut si de mancare pe gratis pe la restaulantele evazionistilor constanteni si cum mancatul si bautul moca este preferat de pesedisti va obtine o functie in partid pentru ca litoralul si evazoionistii care pretexteaza ca fac turism dau banul sa scape de controala si sa le faca si lor niste legi ca sa le fie bine ca nu mai vor sa plateasca taxe si sa faca curat dupa fiecare turist.Adica daca ramane din salata altui client de ce sa nu o puna la o comanda noua?De ce sa arunce ? Cand este campania asta ca sa nu se mai arunce mancarea.Ei sunt oameni corecti si nu arunca mancarea. Cu o varza de 1 leu face salate pentru o nunta ,Totul e sa serveasca greu friptura ca sa apuce sa debaraseze de la cei serviti.Sa ia si cartofii...Asa bai asa se face banul bai....
  • +6 (6 voturi)    
    Concluzie (Miercuri, 19 iunie 2019, 18:06)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Numărul de hoți pe metru pătrat va crește semnificativ în weekend pe litoral
  • +4 (6 voturi)    
    hehe (Miercuri, 19 iunie 2019, 20:12)

    transpenibilus [utilizator]

    Cica mazeta si prec sunt trimisi ca debarasatori de scrumiere de Phutin ca sa traga cu urechea.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version