Purtătorul de cuvânt al PSD Mihai Fifor a declarat că o temă de discuție în cadrul coaliției PSD-ALDE va fi înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru votul la alegerile europarlamentare, în contextul unor informații în spațiul public potrivit cărora votul ar fi fost fraudat, transmite Mediafax.

Mihai FiforFoto: Agerpres

„Nu ne dorim să avem un vot în Diaspora cum am avut în 2009, un vot la trei secunde cum am avut, de pildă, la Ambasada de la Paris, un vot aproape de necontrolat sau un vot ca la Bruxelles. Urmărim și noi cu foarte mare atenție tot ce a apărut în spațiul public în ultimele zile legat de o posibilă fraudare a alegerilor din 26 mai”, a afirmat Mihai Fifor, miercuri, la Antena 3.

Social-democratul a adăugat că este necesar să fie verificat dacă au fost sau nu probleme în sensul unui vot corect la europarlamentare.

„Am discutat, și probabil că vom avea ca temă în cadrul unei ședințe de coaliție și ideea aceasta a înființării unei comisii parlamentare de anchetă pentru votul din 26 mai. Pentru că la urma urmei cred că este necesar ca toată lumea să știe că lucrurile au decurs corect sau dacă au existat probleme, aceste probleme să poată fi evidențiate”.

Referitor la subiectul alegeri, senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat, luni, la Antena 3, că Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) „nu mai are ce căuta în procesul electoral”, precizând că ar trebui să se revină la formula declarației pe proprie răspundere atunci când votezi pe liste suplimentare.

Social-democratul a adăugat că există destule dovezi care chiar dacă sunt neoficiale indică faptul că la europarlamentare au existat fraude. Nicolae a dat și exemplul unei persoane care a votat în Spania, dar atunci când i-au fost verificate datele din buletin s-a dovedit că acesta ar fi votat deja în Ialomița, precizând că acesta este un caz asupra căruia a fost depusă o plângere penală.