Dan Barna și Dacian Cioloș au postat duminică un mesaj comun, pe conturile lor de Facebook, în care recunosc existența unor discuții „mai aprige” în interiorul Alianței USR - PLUS, dar își afișează determinarea de a „merge mai departe împreună”, „și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare”.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Da, pe alocuri discuțiile sunt mai aprige, pentru că fiecare dintre noi vine la masă cu idei și cu soluții care să valorifice cât mai bine zestrea propriului partid. Dar vrem să spunem un lucru foarte clar: USR și PLUS vor merge mai departe împreună. Și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare”, se arată în acest mesaj.

Singura diferență între mesaje este formula de început. „Am scris rândurile de mai jos împreună cu Dacian, eu aflându-mă o zi la mare, la Constanța, împreună cu Olguța, după ce am văzut articolele despre tensiunile care ar există între USR și PLUS”, a scris Dan Barna, în timp ce mesajul lui Cioloș începe astfel: „Am scris rândurile de mai jos împreună cu Dan Barna, eu aflându-mă la Cabana Babele alături de Valerie, după ce am văzut articolele despre tensiunile care ar exista între USR și PLUS”.

În rest, mesajul este același:

„Da, discutăm zilele acestea despre viitorul Alianței. Alianța noastră e, de fapt, alianța celor care i-au oferit deja încrederea.

Da, pe alocuri discuțiile sunt mai aprige, pentru că fiecare dintre noi vine la masă cu idei și cu soluții care să valorifice cât mai bine zestrea propriului partid. Dar vrem să spunem un lucru foarte clar: USR și PLUS vor merge mai departe împreună. Și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare.

Suntem hotărâți să găsim cea mai bună formulă pentru asta și nu ne vom ridica de la masa negocierilor până când nu ajungem la o înțelegere care să ne facă mai eficienți decât am fi separat, pentru că România trebuie guvernată bine după alegeri. Nicio încercare de dezbinare nu ne va descuraja. Nu o să cădem în capcana în care au căzut alții în trecut”.