Moțiunea de cenzură a opoziției: 5 motive pentru care Guvernul Dăncilă trebuie demis / Textul documentului

de Clarice Dinu     HotNews.ro
Miercuri, 12 iunie 2019, 11:45 Actualitate | Politic


Dancila, la sedinta de Guvern
Foto: Guvernul Romaniei
​De la asaltul asupra justiției până la modul defectuos în care a fost organizat votul în diaspora la europarlamentare, ​opoziția face, în textul moțiunii de cenzură, un inventar al motivelor pentru care Guvernul Dăncilă ar trebui demis prin votul Parlamentului.

Moțiunea de cenzură este susținută deparlamentarii PNL, USR, PMP și UDMR și a fost depusă și va fi citită astăzi, votul urmând că aibă loc marți.

CITEȘTE ȘI: UDMR va vota moțiunea de cenzură. Kelemen: A contat ceea ce s-a întâmplat la Valea Uzului

„Duminică, 26 mai 2019, românii au votat într-un mod covârşitor cea mai legitimă moţiune de cenzură împotriva celei mai toxice guvernări din ultimii 30 de ani! În 26 mai, românii au spus un DA categoric pentru o Românie normală şi un NU categoric discursului şi acţiunilor anti-europene şi anti-justiţie ale PSD! Sancţiunea împotriva PSD şi împotriva Guvernului vine direct de la cetăţeni, care au spus răspicat că nu mai vor un guvern incapabil să ducă ţara spre bine şi care are o singură prioritate făţişă – atacurile permanente la adresa justiţiei”, se arată în preambulul moțiunii de cenzură, al cărei text a fost consultat de HotNews.ro.

„România are nevoie urgentă de un Guvern cu o viziune pro-europeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, orientat către priorităţile de dezvoltare ale ţării: educaţia, sănătatea, investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene. Viitorul Guvern are obligaţia să-şi dea tot concursul pentru implementarea unui sistem de vot modern și actual care să permită în mod efectiv fiecărui cetățean român aflat în străinătate să voteze”, susțin inițiatorii moțiunii.

Calcule pentru moțiune
  • PSD-ALDE are majoritate în Parlament, mai exact are 240 de voturi, cu șase mai mult de jumătate plus unu (234) din numărul de mandate de parlamentari.
  • Pentru a fi adoptată o moțiune de cenzură, opoziția are nevoie de 234 de voturi, iar în prezent PNL-USR-PMP au 150 de parlamentari. Dacă UDMR și Pro România se alătură demersului, așa cum au anunțat, ar strânge 207 voturi, insuficiente pentru căderea Guvernului.
Motivele pentru care opoziția cere demisia Guvernului Dăncilă:

1. Modul în care au fost organizate alegerile din diaspora. unde mii de români nu au putut să voteze

  • Puteţi pleca liniştită acasă, pentru că cetăţenii români v-au luat un bilet doar dus. Plecaţi, dar nu înainte să răspundeţi politic pentru atentatul la drepturile fundamentale pe care, împreună cu Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan l-aţi condus împotriva a milioane de români din diaspora. Acţiunile dumneavoastră din ziua votului nu trebuie să atragă doar răspunderea politică, adică demiterea din funcţia de prim-ministru, ci şi răspunderea legală!
  • Dacă nu aţi putut să-i gazaţi ca la Bucureşti, în 10 august, pe românii care nu vor o ţară condusă de incompetenţi şi de corupţi, atunci v-aţi gândit să-i umiliţi şi să-i batjocoriţi, ţinându-i la cozi interminabile, pentru ca într-un final să nu mai poată vota. Recunoaşteţi astăzi, în faţa românilor, care ar fi fost pentru PSD rezultatul alegerilor din 26 mai dacă toţi românii din diaspora ar fi putut să voteze!
  • Aţi folosit instituţiile statului român împotriva propriilor cetăţeni, mai ales împotriva celor care au spus cu voce tare că s-au săturat de PSD şi de incompetenţii care conduc ţara. ”Duba de Topoloveni”, ”Parola de Târgovişte” sau „Nimicul de Suceava” sunt mărci înregistrate oficial ale PSD şi ele sunt expresia modului în care voi vă raportaţi de 30 de ani la cetăţenii români.

2. Asaltul asupra justiției

  • Ați destabilizat întreaga arhitectură constituțională a statului român, prin destructurarea sistematica a instituțiilor constituționale, prin slăbirea sistemului de checks and balances, prin subordonare politică pe bază de numiri de incompetenți și servili. Mai mult, ați încercat sa destabilizați și subordonați justiția română pentru a vă salva membrii corupți și clientela politică, fără a ține cont de faptul că victimele colaterale au fost cetățenii români care s-au trezit într-un paradis al infractorilor.
  • Nimeni nu mai are încredere în PSD şi ALDE că nu vor relua atacul la sistemul judiciar şi la adresa legislaţiei penale. Poate că PSD se simte eliberat de Liviu Dragnea, însă noua conducere a partidului-stat este susţinută şi înconjurată de acelaşi grup numeros de inşi cu probleme grave în justiţie, care-şi freacă mâinile de nerăbdare şi abia aşteaptă să scrie ordonanţe de urgenţă în favoarea corupţilor.
  • Trebuie să plecaţi pentru că există riscul major să nu ţineţi cont de votul exprimat de români la referendum în chestiunile care privesc justiţia, aşa cum nu aţi dat doi bani pe opiniile şi recomandările venite de la Comisia de la Veneţia, de la Comisia Europeană şi Parlamentul European, de la partenerii noştri internaţionali, atunci când aţi dat ordonanţe de urgenţă care au afectat grav sistemul judiciar.

3. Politizarea Radioului și Televiziunii Publice

  • Această guvernare PSD-ALDE a transformat Radioul și Televiziunea publice în oficine ale propagandei de partid și de stat, unde până și emisiunile despre agricultură deveniseră platforme de preamărire pentru Liviu Dragnea. Jurnaliști ai radioului plătit din impozitele cetățenilor au devenit DJ-i la mitingurile PSD, în timp ce colegi ai lor erau scoși forțat de pe post.

4. Ordonanțele pe justiție și cele din domeniul economic

  • PSD şi-a consemnat în propria istorie autoratul unor ordonanţe toxice precum Ordonanţa 7/2019, care a creat haos total în sistemul judiciar şi care a generat premisele unei amnistii mascate, în ciuda avertismentelor repetate ale Comisiei de la Veneţia!
  • Tot la presiunile unor persoane din PSD, acest Guvern şi-a pus semnătura pe Ordonanţa 90/2018, ordonanţa care a pus pe picioare Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, adică ghilotina pentru magistraţii care nu salută aplecaţi în faţa liderilor PSD.
  • Acest Guvern este autorul Ordonanţei de urgenţă 114/2018, care a lovit la temelia sistemului energetic, care a compromis investiţiile în sectorul comunicaţiilor şi care a scumpit creditele pentru tinerii care voiau să-şi cumpere o locuinţă. Printr-o singură ordonanţă aţi scumpit şi mai tare viaţa românilor, care sunt nevoiţi să plătească facturi mai mari la curent electric, la telefonie sau televiziune prin cablu. Printr-o singură ordonanță ați pus România pe picior de război cu Comisia Europeană, ați vulnerabilizat securitatea aprovizionării cu gaze naturale, ați distrus producția de cărbune și ați împins România să devină importator net de energie electrică.
  • Tot prin ordonanţă aţi decis că pensiile să nu crească de la 1 ianuarie, ci de la 1 septembrie, deşi vă lăudaţi că o sa aveţi excedent la fondul de pensii. Dacă aveţi bani mai mulţi, de ce v-aţi împotrivit să majoraţi pensiile, aşa cum prevede legea, de la 1 ianuarie? Tot acest Guvern a dat şi Ordonanţa 9/2019, ca să întârzie cu o lună, de la 1 martie, la 1 aprilie, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii. Degeaba tot faceţi declaraţii în care spuneţi că Parlamentul trebuie să legifereze, pentru că prin abuzul de ordonanţe de urgenţă, Guvernul PSD-ALDE a făcut din Parlamentul României o simplă anexă a Guvernului.

5. Scandalul din jurul cimitirului de la Valea Uzului

  • Și ca să se pună capac tuturor: zilele trecute, la cimitirul din Valea Uzului s-a repetat, din păcate, după aproape aceeași regie ca la 10 august 2018, cu mulți actori identici, filmul pus în scenă în subsolurile unor instituții controlate de către Guvern.
  • Deși executivul avea cunoștință, de mai bine de o lună, de acțiunile cu caracter ilegal constatate inclusiv de unele instituții ale Statului Român prin Inspectoratul de Stat în Construcții, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale și Prefectura Bacău, nu a făcut nimic pentru un dialog absolut necesar și măsuri adecvate, prompte soluționării diferendului și a preferat o mascaradă de prezență la fața locului a forțelor de ordine în ziua de 6 iunie 2019. Soluțiile v-au stat la îndemână, nu numai că nu le-ați implementat, dar ați creat haos și neîncredere în instituțiile statale!

















68 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version