Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și edilul Iașiului, Mihai Chirica, s-au contrazis, luni, pe tema bugetelor alocate primăriilor, primul declarând că vinovat pentru această situație este Liviu Dragnea în timp ce cel de-al doilea a replicat că e rușinos să dai vina pe acesta pentru tot, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Ulterior ne-am dat seama că am fost mințiți și ni s-au furat banii pe trei luni ale anului. Niciodată un Guvern nu și-a permis să trateze așa administrația locala. Cel care a condus România până acum două săptămâni (este vinovat - n.r.). Din punctul meu de vedere el, domnul Dragnea, este de vină, care își posta pe Facebook a win-win situation, iar apoi ne-au tăiat banii pe primele trei luni. El și cu cei care l-au ajutat. Evident că am discutat, chiar dacă nu l-am crezut pe cuvânt, chiar dacă l-am considerat, în timpul în care l-am cunoscut mai bine, un ticălos și un mincinos. L-am invitat la AMR, unde ne-a spus că nu e treaba dânsului. Spunea că nu dânsul face bugetul, asta după ce făcea poze la Finanțe. Știm cu toții că domnul Dragnea e o persoană care minte cu o lejeritate ieșită din comun. Domnul s-a dus în treaba lui. Să fie sănătos. Nu putem permite primăriilor să intre în colaps", a declarat Robert Negoiță, la Digi 24.

Edilul a fost contrazis de primarul Iașiului. "Liviu Dragnea nu era singur acolo. A avut prognoză statistică și trebuia anunțat despre situație. E rușinos să ieși acum din primărie și să spui că omul acela care e în pușcărie e singurul vinovat", a declarat Mihai Chirica.

"Aș vrea să clarific un lucru și anume că nu m-am numărat printre susținătorii lui Dragnea de mulți ani. Ba dimpotrivă, m-am declarat demult contestatarul lui. Cei care au ales să meargă împreună în acest mod ticălos de a conduce România sunt de vină. Ce ar trebui să facă Guvernul? Ar trebui să își respecte angajamentele. Se zice că speranța moare ultima, dar dacă spuneam mai devreme de faptul că Dragnea nu le-a făcut singur, ci a fost o gașcă mai mare. Dânsul a plecat, gașca a rămas. Speranțe foarte mari nu am, dar cred că datoria noastră este să ne facem treaba, adică să facem tot posibilul să reparăm dezastrul. Reducerea de la 16 la 10% nu a fost o relaxare fiscală. Din diferența de la 16% la 10% cetățeanul nu a avut nimic de câștigat. Diferența, banii au fost luați de la administrația locală și au dus-o la administrația centrală, acolo unde banii sunt cheltuiți netransparent și lipsiți de performanță", a mai spus Robert Negoiță.

Reacțiile edililor vin după ce primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că în prezent Primăria Capitalei și primăriile de sector se află într-un faliment nedeclarat și că situația va fi discutată cu premierul.