Proiect PNL: Pedofilii, violatorii, criminalii și corupții să nu mai fie eliberați condiționat

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 5 iunie 2019, 10:44 Actualitate | Politic


Florin Roman
Foto: Facebook
Deputatul PNL Florin Roman a anunțat că a depus la Senat, în procedură de urgență, un proiect de lege pentru modificarea Legii 286/2009 privind Codul penal care prevede că pedofilii, violatorii, criminalii și corupții să fie exceptați de la eliberarea condiționată, transmite Mediafax.

"PNL propune măsuri concrete pentru a asigura protecția cetăţenilor români în fața valului de infracţiuni comise cu violenţă la nivel stradal, dar și pentru ca acei corupți care au fost prinși și condamnați în instanță să își execute pedeapsa până la capăt, fără posibilitatea de a mai fi eliberați condiționat. Din păcate, în ultima perioadă am asistat la o explozie a fenomenului infracțional ca urmare a adoptării și aplicării Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Noile reglementări au condus la rezultate nefaste în ceea ce privește siguranța cetățenilor români. Realitatea ne-a arătat că acei condamnați, care au fost eliberați condiționat, în loc să demonstreze că s-au îndreptat în fapt au recidivat", a anunțat Florin Roman, într-un comunicat de presă.

Deputatul PNL a adăugat că inițiativa sa își propune să corecteze astfel de situații, cât și să responsabilizeze mai mult actul de justiției și în sistemul penitenciar.

"Tocmai de aceea, în calitate de deputat PNL, am inițiat și depus o propunere legislativă prin care vin și corectez această situație. Propun, astfel, modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal având ca obiectiv reducerea recrudescenței fenomenului infracțional, dar și de a conduce la o responsabilizare mult mai mare în actul de justiție și în sistemul penitenciar. Am avertizat în nenumărate rânduri asupra efectelor negative ale legii regimului compensatoriu, însă nici ministrul de interne Carmen Dan, nici Guvernul PSD-ALDE nu au avut urechi să audă! Nu au contat în niciun fel nenumăratele cazuri de violență în care au fost implicați foști deținuți care abia beneficiaseră de prevederile recursului compensatoriu", a mai spus Roman.

Liberalul a amintit de un incident de anul trecut în Alba Iulia, când un bărbat care fusese eliberat din închisoare a tâlhărit o tânără sau de cazul unui băiat de 25 de ani care a murit la Spitalul din Mediaș, după ce a fost înjunghiat de un fost condamnat pentru omor.

"Incidente ca cel din noiembrie 2018 când un bărbat, care abia fusese eliberat din penitenciar, unde ispășise pedepse pentru tâlhărie si tentativa de viol, a lovit cu sălbăticie și a tâlhărit o tânără într-un bloc din Alba Iulia sau abominabilul asasinat din 13 ianuarie acest an, când un tânăr de 25 de ani a murit la Spitalul din Mediaș, după ce a fost înjunghiat de un fost condamnat pentru omor și care fusese eliberat recent în baza recursului compensatoriu nu trebuie să se repete! Criminalii, violatorii, tâlharii, pedofilii sau corupții nu merită să se întoarcă în societate fără să plătească pentru faptele comise! Mai presus de toate este siguranța cetățenilor!", a conchis deputatul PNL.

Inițiativa legislativă a fost depusă, în procedură de urgență, la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

















2747 vizualizari

  • -12 (20 voturi)    
    cata ipocrizie (Miercuri, 5 iunie 2019, 11:03)

    sorinnc [utilizator]

    Recursul compensatoriu a fost un proiect al lui Pruna in guvernarea Ciolos.

    Da exemple de violente comise de criminali si violatori. A dat un corupt in cap pe strada dupa eliberare?
    De ce pune in aceeasi categorie actiunile de violenta cu cele de coruptie?
    In cazul coruptiei e ok eliberarea conditionata cat timp prejudiciul e achitat si cat timp respectivul nu are voie sa ocupe functii similare cu aceea din care a fost condamnat.
    • +15 (15 voturi)    
      ... (Miercuri, 5 iunie 2019, 11:26)

      samuraijack [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

      Corupția e endemică în România. Faptul că recuperezi prejudiciul nu e de ajuns, omul trebuie să știe că exista repercursiuni serioase la faptele de corupție, altfel merită să riști știind ca sunt consecințe puține: închisoare puțină, recuperare prejudiciu, bani care oricum nu sunt ai coruptului.
      În plus corupția nu e o infracțiune care o faci din greșeală, că nu ai fost atent, e o chestie care e făcută cu toată intenția.
      • +5 (5 voturi)    
        Ca să nu mai vorbim (Miercuri, 5 iunie 2019, 11:55)

        Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui samuraijack

        de faptul că nici un parlament nu și-a bătut capul să faciliteze recuperarea prejudiciului. Si nici ANAF nu se omoară cu activitatea asta decăt dând declarații de presă pentru sume mărunte....Nu au nici o problemă când e vorba de cetățeni normali, dar când e vorba de pești mai mari, ordinele lor sunt altele...
      • +7 (7 voturi)    
        Nici o problema (Miercuri, 5 iunie 2019, 11:57)

        varavara [utilizator] i-a raspuns lui samuraijack

        Nici o problema. Potrivit noii legislatii psd-iste cei care nu fura pentru sine dar inlesnesc furturile nu vor mai fi pedepsiti. Halal legislatie in favoarea hotilor!
        Votati PSD
    • +7 (7 voturi)    
      Și care-i problema? (Miercuri, 5 iunie 2019, 12:12)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

      Altfel nu descurajezi corupția niciodată.
  • +3 (3 voturi)    
    Corect! (Miercuri, 5 iunie 2019, 12:50)

    unins [utilizator]

    Si la recidivare, pedepse maxime duble!
  • 0 (0 voturi)    
    sa fie eliberati neconditionat! (Miercuri, 5 iunie 2019, 17:59)

    Antenistontel [utilizator]

    daca se inscriu in psd!
    imunitate!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version