Filiala PNL Olt a exclus patru primari de comune, doi viceprimari şi şapte consilieri locali pentru rezultate slabe sau pentru partizanat cu adversarii politici

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 31 mai 2019, 16:29 Actualitate | Politic


PNL Olt
Foto: Facebook
Filiala Olt a PNL a exclus din partid, după analiza rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare, patru primari, doi viceprimari şi şapte consilieri locali, potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene liberale, Liviu Voiculescu. Acesta a precizat vineri, pentru Agerpres, că excluderile au fost determinate de rezultatele slabe şi dezinteresul manifestat la alegerile europarlamentare ori de partizanatul cu adversari politici.

"Au fost excluşi, în urma deciziei Biroului Judeţean al PNL Olt, primarul oraşului Scorniceşti, Ion Prioteasa, primarul comunei Izbiceni, Marian Gulie, primarul şi viceprimarul comunei Pleşoiu, primarul şi viceprimarul comunei Vulpeni, patru consilieri locali de la Pleşoiu şi trei consilieri locali de la Vulpeni", a spus Voiculescu.

El a menţionat că au mai fost decise şi alte măsuri ce vizează alte organizaţii locale liberale, fiind date şi mai multe avertismente. Viceprimarii şi consilierii liberali excluşi din partid îşi vor pierde mandatele, PNL urmând să transmită către consiliile locale documentele privind excluderile. Mandatele primarilor nu vor fi afectate de excluderea din PNL.

Voiculescu a anunţat vineri, într-o postare pe facebook, că alegerile europarlamentare au fost un test pe care unii membri ai partidului "l-au picat" din dezinteres sau pentru că aveau alte simpatii politice.

"Împreună cu Biroul Judeţean al Filialei am decis să păstrăm alături de noi adevăraţii liberali, oameni care au muncit, s-au străduit şi au depus eforturi considerabile pentru ca vocea PNL să fie auzită în tot judeţul şi mesajul nostru să intre în fiecare casă. Alegerile europarlamentare au fost un test, unul pe care, din păcate, câţiva dintre membrii noştri l-au picat, fie pentru că au fost copleşiţi de dezinteres, fie pentru că au tratat cu indiferenţă importanţa acestor alegeri ori fie pentru că simpatiile au fost altele decât cele asumate la început de drum. Procentele obţinute de unii primari şi câteva organizaţii PNL din judeţ în urma alegerilor din 26 mai ne-au convins că este cazul să le redăm libertatea de a alege ceea ce doresc să facă în continuare şi alături de cine. Oricine altcineva în afara PNL. Noi, adevăraţii liberali care am rămas, le dorim succes!", a scris vineri, pe facebook, Liviu Voiculescu.

PNL a obţinut în judeţul Olt la alegerile europarlamentare 45.236 voturi, reprezentând 25,09% din totalul voturilor valabil exprimate şi s-a clasat pe locul secund, după PSD, care a obţinut 44,57% din voturi.

















5120 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version