Raportul pe cererea DNA în cazul Tăriceanu, amânat din nou la Senat
"PSD a propus 2 săptămâni în care Comisia juridică să depună un punct de vedere la Biroul permanent, pentru ca cererea DNA să ajungă în plen", a afirmat miercuri vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu.
Începând din luna decembrie a anului trecut, Biroul permanent al Senatului a decis în mai multe rânduri prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul acestei cereri a DNA, pentru a le permite senatorilor studierea dosarului cauzei.
Biroul permanent al Senatului stabilise pentru 2 aprilie termenul final acordat Comisiei juridice pentru acest raport, însă mai multe şedinţe ale comisiei au fost suspendate din lipsă de cvorum. Tăriceanu declara, pe 4 aprilie, că le-a solicitat senatorilor din Comisia juridică să urgenteze elaborarea avizului în privinţa cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul său, menţionând că este dispus în orice moment să prezinte în plen punctul său de vedere.
În 16 aprilie, a fost avansată de către senatorii jurişti social-democraţi soluţia invitării unui reprezentant al Parchetului General la Comisia juridică din Senat pentru susţinerea cauzei referitoare la solicitarea privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Nici în această privinţă nu a fost luată o decizie.
Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Comisia juridică trebuie să întocmească raportul care va fi transmis plenului Senatului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea DNA.

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Jos mogulii-mediatico-politici.
Voiculescu, Ghita, Gusa, Hoandra si altii mai in umbra o sa contra-atace.
Ca sa mi te fac nevasta
Am dus viata de napasta
Si cu lumea m-am certat
Ca o garofita in glastra
Inflorea casuta noastra
Dar tu draga ai plecat
Celula noastraaaaa
Cuibusor de nebunii
Te asteapta ca sa viiiiiiiiiiiiii