Firea: M-au sunat colegi și mi-au spus că sunt cea mai îndreptățită persoană să preiau șefia partidului / Nu voi candida

de C.D.     HotNews.ro
Marţi, 28 mai 2019, 12:47 Actualitate | Politic


Gabriela Firea
Foto: Stirile ProTV
​​Gabriela Firea a declarat, marți, că au fost colegi care i-au cerut să preia șefia PSD, însă ea nu are în intenție să candideze pentru acest post.

„Sunt colegi care m-au sunat și mi-au spus că sunt cea mai îndreptățită persoană să preiau șefia partidului”, a declarat Firea, precizând însă că ea susține interimatul lui Dăncilă la conducerea PSD.

”Îl susțin pe poziția de președinte interimar pe Paul Stănescu, care alături de mine și de foarte puțini colegi am avut de pătimit pentru că am semnat acea scrisoare și a avut curajul să își susțină punctul de vedere. Cred că nu trebuie să se plătească polițe, dar trebuie să se facă dreptate și nu este normal să se perpetueze același mod de a conduce partidul în grupulețe foarte restrânse. Forurile trebuie să fie transparente, nu venit cu decizia, toată lumea să tacă. Nu voi candida și la Congres, dacă se va pune problema”, a adăugat ea.

De asemenea, Firea a negat că ar intenționa să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale, afirmând că își dorește un nou mandat de primar general al Capitalei.

”Îmi doresc să candidez pentru un nou mandat de primar general. Asta este dorința mea și cred că există și susținere în acest sens. Nu se va întâmpla așa ceva și nici nu îmi doresc să candidez la prezidențiale”, a mai afirmat Gabriela Firea.


Firea nu a exclus să revină la conducerea PSD București.










Citeste pe MedLife.ro
Un nou tratament pentru diaree










5133 vizualizari

  • +11 (11 voturi)    
    duduia vine pe filiera turceasca (Marţi, 28 mai 2019, 12:49)

    Kosmos [utilizator]

    pe cnd Dancila si Dragnea sunt pe filiera israeliana.
    Cine se va impune in final?
    Turcii , israelienii sau romanii?
    • +2 (2 voturi)    
      Nu prea conteaza (Marţi, 28 mai 2019, 16:05)

      oopsie_daisy [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      Si dupa israelieni, si dupa turci, tot rusii sint
    • +1 (1 vot)    
      hehe (Marţi, 28 mai 2019, 16:23)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      noua, romanilor, ne-ar placea sa nu va impuneti voi, rusii.
      • +2 (2 voturi)    
        placa cu rusii e penibila (Marţi, 28 mai 2019, 17:49)

        Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

        e folosita intens..PSD nu e inconjurat de consilieri rusi . sunt consilieri israelieni care probabil incet apropiau partidul mafiot de Rusia...
        Apropo cine a adus rusii in Romania? cam multi -escu in politica
  • +7 (9 voturi)    
    Vai draga, ce sensibila suntem! (Marţi, 28 mai 2019, 13:18)

    Habermas [utilizator]

    Si nevricoasa ca o iepurasa de paste (sau de craciun).
    Eu n-as vrea dar s-ar putea sa ma vrea partidul.

    Dar ce si-ar dori sclifo-firea voastra ca sa fie de acord sa "salveze" partidul candidand cu brio, artificii si ploaie de petale de trandafir: cate doua-trei miliarde pentru companiile ilegale, asa-i?
  • +12 (12 voturi)    
    Colegii (Marţi, 28 mai 2019, 13:24)

    Coco_papagal [utilizator]

    aia au nevoie de alt pion prost sa le scoata castanele din foc. E drept ca te potrivesti de minune: minte putina galceava multa!
  • +1 (1 vot)    
    Aceiasi colegi (Marţi, 28 mai 2019, 18:01)

    Gojifruit [utilizator]

    Care il sunau pe Dragnea si ziceau “Liviule, nu te lasa”?
  • 0 (0 voturi)    
    Ţaţă ordinară (Marţi, 28 mai 2019, 23:37)

    Lu48 [utilizator]

    Sunt convins că au fost şi colegi care au sunat să-i spună că este persoana cea mai neîndreptăţită, având în vedere realizările ei ca primar. Cea mai îndreptăţită este să se reîntoarcă la meseria pe care a practicat¬-o când a venit din întunecata Moldovă în Bucureşti. Aţi văzut-o în această seară la ieşirea de la şedinţa CEx ? Şi o ţaţă se poartă mai civilizat.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version