Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a declarat joi că problema pe care o ridică UDMR cu privire la situația cimitirului din Valea Uzului trebuie obligatoriu soluționată, prin implicarea autorităților locale și a Guvernului, potrivit Mediafax.

Codrin StefanescuFoto: Agerpres

„Înțelegem problema pe care au ridicat-o cei de la UDMR și tot ce înseamnă oficialități locale trebuie să găsească un nivel de cooperare și să rezolve această problemă. Când vorbim despre morții unei comunități trebuie să vorbim cu respect și trebuie să găsim tot timpul soluții fiabile. Mai ales când vorbim despre cimitire în care sunt îngropați oameni care au avut un rol în istorie. Fiecare trebuie să își respecte morții. Este o chestiune care trebuie obligatoriu rezolvată la nivel local de către autorități și trebuie să se implice puțin și cei de la Guvern în sensul acesta. Trebuie să se implice și ministrul de Interne să vadă ce s-a întâmplat și cei care se ocupă de administrația publică locală”, a afirmat Codrin Ștefănescu.

Declarația secretarului general vine după ce HotNews.ro a relatat că UDMR va suspenda protocolul de colaborare la nivel parlamentar cu coaliția PSD-ALDE. UDMR a anunțat printr-un comunicat de prresă că nu va mai susține nicio inițiativă sau măsură a Guvernului, iar până la soluționarea situației cimitirului din Valea Uzului, protocolul de colaborare între UDMR și coaliția PSD-ALDE rămâne fără obiect.