Senatorii au respins, luni, moțiunea simplă a USR și PNL la adresa ministrului Finanțelor, intitulată „Eugen Teodorovici – românii îți cer să demisionezi!”. Deși moțiunea a fost scrisă de 38 de parlamentari din Opoziție, au existat doar 27 de voturi pentru susținerea acesteia, relatează Mediafax.

Ministrul Finanțelor, Eugen TeodoroviciFoto: AGERPRES

Moțiunea simplă la adresa ministrului Finanțelor a fost respinsă cu 27 voturi „pentru” susținerea acesteia, 70 voturi „împotrivă” și nouă abțineri. Votul a fost secret, electronic.

În textul moțiunii simple, cele două partide de Opoziție motivau că Eugen Teodorovici a dat destule dovezi de incompetenţă, iar prezenţa sa în continuare în fruntea Ministerului Finanţelor Publice pune România într-un pericol economic major şi într-o postură jenantă faţă de partenerii noştri europeni şi euroatlantici.

Este pentru prima oară când vocea cetăţenilor este auzită în Parlament, prin intermediul unei moțiuni simple, demisia minstrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să fie cerută direct de români, precizau reprezentanții USR, într-un comunicat de presă.

Ultima moțiune simplă la adresa ministrului Eugen Teodorovici a avut loc la Camera Deputaților, pe 20 martie. Deputații au respins atunci moțiunea intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”, prin care se cerea abrogarea OUG 114/2018.