Actualizat acum

[P] Cele 16.000 motive să mergem la Referendumul pentru Justiție

de Florin Roman     HotNews.ro
Vineri, 3 mai 2019, 14:04 Actualitate | Politic


Spune "DA" la referendum
Foto: PNL
​Pe 26 mai ești chemat să pui ștampila pe două buletine de vot. Votezi atât pentru partidul pe care îl alegi să te reprezinte la Bruxelles, dar și în cadrul unui referendum pe justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis.

Poate că de multe ori te-ai întrebat dacă scandalurile legate de justiție nu îi privesc, mai degrabă, pe politicieni. Nu e deloc așa. Ți-o poate povesti la prima mână, Denisa Sava, o tânără din Alba Iulia. În 17 noiembrie 2018, în scara unui bloc din Alba Iulia, Denisa (20 de ani) a fost atacată din spate de Nicolae Drăgoi, un recidivist eliberat în baza legii recursului compensatoriu. Agresiunea a fost surprinsă de o cameră de filmat aflată în scara blocului: în timp ce aşteptau ascensorul, inculpatul i-a aplicat cu brutalitate victimei o lovitură cu pumnul în zona feţei, iar victima a căzut pierzându-şi cunoştinţa. Agresorul i-a luat fetei un telefon mobil și portmoneul în care avea 400 de lei. Drăgoi, condamnat pentru furt și tentativă de viol, fusese eliberat cu opt luni mai devereme. Bărbatul a fost prins după două zile, în 19 noiembrie.

Astăzi, Denisa Sava le spune românilor de ce este important votul la referendumul pentru Justiție. “Prin modificarea Codurilor penale vor să-i scoată mai repede din pușcării pe cei vinovați de fapte pe care eu le-am trăit pe pielea mea. Uitându-mă la mitingurile PSD și văzând ce fel de oameni participă am început să înțeleg de ce vor asta. Eu vreau să mă simt în siguranță în țara în care trăiesc și pentru asta voi merge la Referendum să votez împotriva modificării cu dedicație a legilor din țara mea, doar pentru a-i scăpa pe o serie de infractori. Cred că fiecare dintre noi trebuie să ne apărăm prin votul pe care trebuie să-l dăm în 26 mai” a transmis pe contul ei de facebook, Denisa Sava.

Legea recursului compensatoriu este numai un exemplu legat de efectele intervenției politicienilor în justiție. Eugen Nicolicea (PSD) a propus creșterea numărului de zile reduse din pedeapsă de la trei la șase iar PSD, ALDE și UDMR au votat legea. Mai mult, Nicolicea a extins condițiile pentru reducerea pedepsei, introducând, de plidă, existența igrasiei în celulă. PNL a votat împotriva legii și a contestat-o la Curtea Constituțională. Așa ar trebui să stea lucrurile într-o lume normală: politicienii să nu intervină pentru eliberarea infractorilor. După ce legea a intrat în vigoare, peste 16.000 de deținuți au fost eliberați din inchisori. Peste 700 s-au întors din nou după gratii, 188 fiind condamnați pentru crime, violuri sau alte infracțiuni cu violență. Între timp, PSD l-a propus pe Eugen Nicolicea ministru al Justiției, iar președintele Klaus Iohannis a refuzat.

E important să mergem la referendum pentru a bloca planurile PSD de a demola sistemul de justiție, punând în pericol siguranța ta și a celor dragi. Codul penal, votat recent de Parlament, prevede reducerea termenelor de prescripție, pentru a- l salva pe Liviu Dragnea de dosarul de abuz în serviciu. Însă, la pachet cu liderul PSD, vor scăpa și alți infractori, cum ar fi violatorii sau pedofilii.

Autor: Florin Roman, deputat PNL











4204 vizualizari

  • -7 (37 voturi)    
    Eu am un singur motiv sa nu merg, (Vineri, 3 mai 2019, 14:56)

    DanTeo [utilizator]

    dar bun!
  • -9 (37 voturi)    
    Ma voi prezenta la europarlamentare dar (Vineri, 3 mai 2019, 15:36)

    xrogo [utilizator]

    nu voi ridica buletinul de vot pentru referendum, intrebari puse aiurea, presedintele imparte romanii in doua si alte motive!
  • +2 (16 voturi)    
    Sa iti ghicesc motivul, Dan Teo? (Vineri, 3 mai 2019, 18:11)

    Remulus si Rromus [utilizator]

    Este bun dar mic?
  • -1 (23 voturi)    
    Foarte frumos (Vineri, 3 mai 2019, 22:21)

    wintershadow [utilizator]

    Insa nu pot sa nu intreb, de ce nu s-a facut astfel de publicitate si pentru referendumul pentru casatorie de anul trecut?
  • 0 (2 voturi)    
    Votați DA! (Duminică, 5 mai 2019, 18:24)

    AEV [utilizator]

    Dl. Roman, spuneți Dle. cu claritate simpatizanților opoziției de dreapta că la referendum trebuie să răspundă cu DA la ambele întrebări. Micul desen care însoțește textul dvs. de mai sus poate trece neobservat, iar cele două întrebări sunt destul de alambicate ca să genereze pierderi de voturi DA prin simpla neînțelegere.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version