Deputații PNL și USR au sesizat joi Curtea Constituțională cu privire la legea lui Cătălin Rădulescu privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Cele două partide reclamă faptul că proiectul adoptat de Parlament nu este pus în acord cu o decizie anterioară a Curții.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Constatăm că, în procedura de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (PLx nr.340/2018), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.584/25.09.2018, Parlamentul României a ignorat considerente cu caracter general din decizia precitată, fapt care afectează, din perspectivă constituțională, conținutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare", se arată în sesizarea PNL și USR.

CCR a menționat în decizia sa că textul de lege în vigoare respectă obligațiile internaționale asumate de statul român, iar reducerea sferei sale de efect "ar echivala, astfel cum s-a arătat, cu acceptarea și tolerarea unor acte de corupție, ceea ce intră, în mod fundamental, în coliziune cu obligațiile internaționale asumate de statul român".

PNL și USR arată că legea este neconstituțională deoarece "consacră restrângerea domeniului de aplicare al infracțiunii reglementate prin norma în vigoare, legiuitorul refuzând aplicarea obligației regulamentare de a asigura corelarea tehnico-legislativă cu Decizia CCR nr.584/2018.

Opoziția susține că legile trebuie să fie "clare, predictibile și lipsite de echivoc - dispune art. 36 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative - pentru a satisface cerința referitoare la calitatea actului normativ, parte esențială a principiului securității juridice consacrat pe cale jurisprudențială".

Legea lui Cătălin Rădulescu a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în ziua de 16 aprilie 2019 și depusă la data de 24 aprilie 2019 la Secretarul general al Senatului și, respectiv, al Camerei Deputaților, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Legea a fost adoptată în procedură ordinară, termenul de sesizare al Curții fiind de 5 zile.