Președintele USR, Dan Barna, renunță la Andrei Caramitru care-i este consilier de patru luni. Picătura care a umplut paharul a fost o postare a lui Caramitru în care a afirmat că locul parlamentarilor PSD, ALDE și UDMR este ”la pușcărie sau în exil unde să moară de foame”.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-o postare pe forumul intern de discuții al USR, obținută de HotNews, Dan Barna scrie că „am aflat și eu din presă de opiniile sale, prea des”, iar „Andrei nu are nevoie de o titulară de consilier al meu pentru a conta”.

„Odată terminată partea economică din program, Andrei rămâne un comunicator pe propriile picioare. De aceea, am decis amândoi că e mai bine să încetăm relația președinte - consilier”, a scris șeful USR.

Postarea lui Dan Barna:

  • ​Îi mulțumesc lui Andrei Caramitru pentru munca depusă la definitivarea si comunicarea unui program de guvernare consistent. Este o premieră necesară pentru România: programul de guvernare se face prin dialog, nu într-o debara, cum fac celelalte partide.

  • Am apreciat competenta in economie a lui Andrei încă de la prima noastră întâlnire și trebuie să recunosc că are un potențial politic real. Cred că acum e un om politic pe propriile picioare, și poate aduce contribuții valoroase. Am aflat și eu din presă de opiniile sale, prea des. Andrei are drumul său și este un om valoros care a venit spre USR pentru că USR este alternativa care va schimba România. Andrei nu are nevoie de o titulară de consilier al meu pentru a conta.

  • Odată terminată partea economică din program, Andrei rămâne un comunicator pe propriile picioare. De aceea, am decis amândoi că e mai bine să încetăm relația președinte - consilier.

  • Andrei Caramitru rămâne un membru și o resursă în USR, cu propria cale.

Precizările lui Andrei Caramitru

Ulterior publicării informației privind încetarea relației președinte USR-consilier, Andrei Caramitru a reacționat pe Facebook precizând că decizia a fost luată „de ceva timp”.

  • „Haide să clarificăm un pic. Mai jos este mesajul meu intern către USR. Nu mai era cazul să fiu consilier pe economie pentru că mi-am terminat mandatul acolo (programul este gata), și postura de consilier (oricum onorific cumva - că nu exista vreun contract sau altceva) nu era coerență cu comunicarea publică asumată personal pe care o fac și direcția prin care doresc să ajut partidul. Asta am discutat cu Dan și am fost amândoi de acord deja de ceva timp. Dar - o să mă vedeți de acum mai mult nu mai puțin ! Așa că - chill - și va rog sa interpretați corect informația dragii mei din presa”, a scris Caramitru pe Facebook.