Eugen Nicolicea face precizări în premieră despre „secretul” din CV: Am absolvit Dreptul cu nota 10 la examenul de licență la Universitatea Spiru Haret

de C.D.     HotNews.ro
Marţi, 23 aprilie 2019, 11:32 Actualitate | Politic


Eugen Nicolicea
Foto: Agerpres
​Propus la ministerul Justiției în locul lui Tudorel Toader, Eugen Nicolicea admite, pentru prima oară public, că a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Spiru Haret. ​

În CV-ul oficial al deputatului pare doar că este absolvent al Facultății de drept, fără a se preciza instituția de învățământ sperior pe care a urmat-o.

„Iar în ceea ce privește facultatea de drept, sau altfel spus, “marele secret al lui Nicolicea”, de fapt, nu era niciun secret. Cei care s-au interesat, au primit imediat informațiile solicitate de la Universitatea Spiru Haret, inclusiv că am absolvit cu nota 10 la examenul de licență”, susține Nicolicea într-un comunicat de presă, acuzându-i pe jurnaliștii care au scris despre acest subiect că nu au publicat informația ca să nu „strice un subiect atât de “senzațional””.

Cu toate acestea, Nicolicea a refuzat constant să spună unde a terminat Facultatea de drept, amenințând chiar un jurnalist că-i retrage acreditarea de la Parlament dacă mai insistă cu această întrebare.

Pe de altă parte el se consideră pregătit să vină la Ministerul Justiției.

„A susține că o vechime de aproape 27 de ani în Parlamentul României nu înseamnă și experiență juridică, înseamnă să fii rău intenționat sau de o calitate intelectuală îndoielnică, fără a mai pune în discuție lipsa de respect față de cea mai importantă instituție a democrației”, se mai arată în comunicatul semnat de Nicolicea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















14892 vizualizari

  • +58 (58 voturi)    
    10? (Marţi, 23 aprilie 2019, 11:39)

    Frank777 [utilizator]

    hai bre nea Nicolice ca la Spiru se ia cu 11 sau 12 daca dai si un sprit. La spiru iti da direct hartia ca sa nu mai piarda timpul cu tini 4 ani.Pi buni acum pe cini crezi ca pacalesti?Pi noi cei care am luat si noi la spiru dreptul cu 10 si nici nu am trecut pi acolea? Stii de ce ? ca este la distanta bre ,asta e chestia, nu trebuie sa mergi la examene. Nu tine bre ca stie toata lumea ce este cu spiru.Invatamant la distanta mare
    • +38 (42 voturi)    
      Dar nesimtirera (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:12)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      Nesimtirea si mitocania de care a dat mereu dovada, asta tot de la Sp Haret a deprins-o? Un gunoi
    • +32 (36 voturi)    
      intre noi fie vorba, (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:14)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      nota 10 la Spiru inseamna nota 6-7 la Universitatea de drept (adica cea de stat).
      Iar 7 la Spiru inseamna picat la Universitatea de drept.
      • +22 (22 voturi)    
        10 de la securistul sef rector la Spiru Haret (Marţi, 23 aprilie 2019, 13:38)

        cartofil [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        cand Pricolicea era senator. Pai va dati seama, cred ca ceafa groasa nici nu a dat pe la facultate cand a luat zecele. Cu tonul pe care i-l stim, o fi dat vreun telefon si a zis: eu sunt senatorul Pricolicea, trebuie sa dau diploma, auziti ba, eu stiu de 10, ca am dormit in Senat 27 de ani, am capatat o vasta experienta juridica. Naiba va ia daca nu primesc 10, eu si tot fameleonul meu, s-a dus acreditarea ARACIS pe apa sambetei. Pricepeti ???
    • +20 (20 voturi)    
      Adunate notele!? (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:47)

      ioanbucsa751467216962915 [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      de la toate materiile de examen!!
      Păi dacă ai avut răspunsurile la toate grilele dinainte de examen, e normal să iei 10. Era mai credibil un rezultat de 9 şi ceva
      E ridicol ....ce naiba oameni buni
      HAI la VOT mână cu mână să-i zdrobim pe nemernici şi mişei!
    • +21 (21 voturi)    
      De cand este Spiru Haret... (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:53)

      Bibishor [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      ...universitate??
    • +17 (19 voturi)    
      Daca ai spalat 27 de ani WC-urile intr-un spital (Marţi, 23 aprilie 2019, 13:33)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      ai capatat destula experienta medicala ca sa operezi un bolnav. Asa-i, ba ??? Asta-i gandirea ta de mare specialist in drept ???? Si ce ai invatat tu in 27 de ani cat eu ti-am platit, muncind cinstit, salariul astronomic ca sa-ti ingrosi ceafa ???? Dreptul hotilor ???? Dreotul excrocilor ???? Dreptul ciumei rosii din care cu mandrie faci parte ???? Drept la Spiru Haret, la 52 de ani, la pachet cu consoarta si fata(trei la pret de unu), la Invatamant la distanta, la Turnu Severin. Exista vreo oferta mai proasta de studii in Romania ???? Ma indoiesc. Nicolicea a absolvit cu brio cea mai de jos (pseudo)facultate de drept din Romania (si probabil din Europa). Toader, cu doctoratul lui la Balti, era de premiul Nobel fata de Pricolicea asta !!!
  • +42 (44 voturi)    
    Ma ia durearea de cap cand vad cata (Marţi, 23 aprilie 2019, 11:42)

    bancher [utilizator]

    incompetenta zace aici.
    Ca sa fii competent ai nevoie de cel putin 2 factori: sa ai background teoretic (adica o facutlate buna in spate, dublata de masterat si doctorat) si sa ai experienta pe domeniul respectiv . Nu il mai pun si pe al treilea, adica sa fii talentat pe domeniul respectiv, ptr ca se poate considera un factor speculativ ptr un ministru.
    Nicolicea nu are niciunul dintre acestea. Facultatea e clar ca e la o particulara neacreditata. Daca era acreditata, dadea examen de licenta la ea...dar, avand in vedere ca a dat examen la Spiru Haret, e clar ca a facut o facultate de 2 bani, poate autorizata dar sigur neautorizata. In al doilea rand a facut facultate la batranete....la varsta lui ar trebui sa fi facut facultatea prin anii 1980, dar atunci nu erau particulari...deci e clar ca a facut-o dupa 1990, cand era demult trecut de varsta studentiei.
    In al treilea rand nu are experienta jurudica...faptul ca a fost parlamentar nu inseamna ca este si jurist cu experienta. Asta se castiga lucrand zi de zi in domeniu, sa vezi problemele, spetele si rezolvarile.
    A plimba niste hartii de la o camera la alta nu este experienta, imi pare rau...
    vai de noi cu Nicolicea....sper sa nu ajungem sa il regretam pe Tudorel Toader
    • +15 (17 voturi)    
      mica erata: (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:13)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      la jumatatea testului am vrut sa scriu ca facultatea era probabil autorizata dar neacreditata (si din acest motiv a dat licenta la Spiru)
  • +37 (39 voturi)    
    Uau tati (Marţi, 23 aprilie 2019, 11:48)

    mitg [utilizator]

    Rector la ceimbrigi trebe sa te facem cu rezultatul asta!
    • +14 (16 voturi)    
      Ha ha (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:06)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      ...
    • +12 (14 voturi)    
      Si la (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:43)

      2016 [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      offshore, pardon, Oxford!
    • +11 (13 voturi)    
      Rector e prea jos (Marţi, 23 aprilie 2019, 13:54)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      rectal ar fi mai ok.
  • +20 (22 voturi)    
    10 pe linie (Marţi, 23 aprilie 2019, 11:54)

    ruskimushki [utilizator]

    de cocaina.
    • +14 (14 voturi)    
      eu student sa termine cu 10 nu am cunoscut (Marţi, 23 aprilie 2019, 14:46)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui ruskimushki

      Am terminat si eu ASE-ul cu nota peste 9, am avut sef de promotie cu 9.50, dar sa termini cu 10 e prea de tot....ba mai e si vorba de fac de drept, adica o facultate mult mai grea decat ASE-ul. De politehnica nu mai vorbesc, acolo geniu sa fii si nu termin cu cu 10.
      In schimb a reusit Nicolicea, cu facutatea facuta la 40 ani...mai sa fie!!
      • +2 (2 voturi)    
        Nu-i singurul (Miercuri, 24 aprilie 2019, 4:57)

        John_english [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        A mai fost una înainte de 89... "savant de renume mondial".
        • 0 (0 voturi)    
          Sotul savantei era campion la trisat (Miercuri, 24 aprilie 2019, 9:11)

          ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui John_english

          si-a falsificat toata cariera si viata, de la cea mai frageda varsta. A trait si a murit in minciuna.
          Insa nu a putut sa faca singur modificarile astea, in registrele de note ca si in restul, a fost indrumat si ajutat de cadre care stiau foarte bine ce fac, adica aveau experienta sadea in ale trisarii, si l-au facut atat de bine incat toata clasa politica de varf de atunci a beneficiat de falsificarea asta. S-a falsificat o tara si o istorie, de ce nu sa nu profite si elita impusa cu glontul in ceafa ?
          Atat de bine si de mizerabil s-a trisat incat pana astazi a ramas secret de stat, si va mai fi secret vreo cateva secole.
  • +25 (25 voturi)    
    evaziv (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:02)

    voxpopulix [utilizator]

    Faptul ca si-a dat licenta la bomba de spiru haret nu inseamna si ca a urmat cursurile acolo.

    Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca este o gluma de institutie iar el probabil si-a cumparat diploma.

    Asta pica orice examen de drept. Cred ca ar trebui ca orice ministru sa apara in fata unei comisii formata din membri ai opozitiei si sa raspunda doua ore la intrebari din domeniul pe care il vor administra.
    • +13 (15 voturi)    
      Nu probabil, (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:47)

      2016 [utilizator] i-a raspuns lui voxpopulix

      sigur si-a cumparat diploma! Cand sa invete daca era ocupat cu invartelile si cu "munca" in parlament? Ca nu a facut facultatea in tinerete, ci dupa ce a ajuns in parlamentul hotilor! Nu avea timp si de hotii si de scoala! Pai toate referetele/lucrarile necesare l facultate i le-a scris sotia (sau copii), asa se practica (saule-a descarcat de pe internet).
      Plimba ursu' nicolicea, toti stiu cum se ia o "diploma" la o facultate fantoma!
  • +23 (25 voturi)    
    Experiență (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:11)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Da, 27 de ani membru in Parlamentul Hotiei Nationale inseamna ceva! Mai ales când esti pesedist, adică mafiot securisto-comunist sau complice la jaf cum e acest carierist, un trahanache cu scoala făcuta la lumânare.
    • +10 (10 voturi)    
      Nu glumi prea tare (Marţi, 23 aprilie 2019, 13:56)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      sa vezi drept cand o sa se-apuce cancerosul asta sa semneze ordine de condamnare la ocna sau moarte.
  • +16 (16 voturi)    
    Bai, Nicolicea, esti sigur ca nota primita (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:27)

    Susufler0 [utilizator]

    de la aia aflati la distanta mare de tine, e a ta ? Sa nu iti fi trimis din gresala secretara nota altuia ! :))) Tu ai intrat la facultate la promotia "Trei intr-unu la "Distanta", asa ca nota de la licenta sigur se imparte la trei, panaramo ! :))))
  • +17 (17 voturi)    
    Spune multe (Marţi, 23 aprilie 2019, 13:07)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    despre nivelul studiilor facute la Spiru Haret, mai ales cele ID (mi-e jena mie pentru modul in care este tratata o personalitate precum Spiru Haret)
  • +16 (16 voturi)    
    Spiru Haret a fost fabrică de diplome. (Marţi, 23 aprilie 2019, 13:22)

    asavreau [utilizator]

    Analfabeți funcționali sunt absolvenții de la Spiru Haret.Au fost unii fraieriți,le-au luat banii și au primit niște diplome funcție cât au plătit.Alții //mai șmecheri//au intrat în Parlament și cu nesimțirea caracteristică folosesc Instituția Parlamentului să-și valorifice diploma care certifică nepriceperea.Este și situația lui Nicolicea.
  • +10 (10 voturi)    
    nicolichea... (Marţi, 23 aprilie 2019, 14:39)

    acasa1284285656193 [utilizator]

    Dar de la Servicii cat ai luat ?
  • +2 (2 voturi)    
    Tot cu 10 a luat licența și inorogul meu (Miercuri, 24 aprilie 2019, 0:45)

    hic sunt leones [utilizator]

    nici Spiru, nici el nu s-au întâlnit vreodată, însă a luat licența cu 10.
  • +3 (3 voturi)    
    Se mai studiaza undeva Dreptul la FF (Miercuri, 24 aprilie 2019, 1:30)

    John_english [utilizator]

    ...in lumea civilizata?
  • 0 (0 voturi)    
    Cat spaga o fi dat pentru 10 la licenta? (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:36)

    feroviarul123 [utilizator]

    Daca ai bani poți sa iți iei cate diplome vrei. Dar sunt curios dacă are și baroul luat? Sau trebuia sa scrie o cerere și îl prindeau aia ca e analfabet.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version