Politico: Rezultatul alegerilor UE este încă deschis, afirmă un raport

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 18 aprilie 2019, 0:47 Actualitate | Politic


europarlamentare
Foto: AGERPRES
Alegerile pentru Parlamentul European (PE) vor avea în mare măsură o finalitate deschisă, conform unui nou raport care susține că pe continent există aproape 100 de milioane de alegători care sunt încă indeciși, potrivit Politico, citat de Rador.

Raportul realizat de European Council on Foreign Relations (ECFR), un grup de reflecție, utilizează date din 14 țări care vor participa la scrutinul din mai și arată, afirmă reprezentantul lui, Mark Leonard, că electoratul european este într-o „stare mai degrabă volatilă decât polarizată”, cu „segmente de electorat” deplasându-se „fluid între partide de dreapta și stânga”.

Raportul afirmă că 43% dintre cei intervievați vor vota sigur, iar 57% e mai puțin probabil s-o facă. „Dintre cei care vor merge cu certitudine la vot, 70% sunt alegători indeciși care nu simpatizează clar cu vreun partid anume”.

Raportul - intitulat „Ce vor cu adevărat europenii: Cinci mituri demontate” - e publicat miercuri. După cum clarifică și titlul, el „demontează cinci mituri” privind alegerile.
Acestea sunt:
- Politica europeană a trecut de la partide la triburi. Raportul afirmă că adevărul e acela că electoratul e „fluid” și există „până la 97 de milioane de alegători volatili care așteaptă să fie convinși”.
- Alegerile vor fi o ciocnire între cei care cred în Europa și cei care cred în statul-națiune. ECFR arată că alegătorii, în fapt, „le răspund acelora pe care ei îi consideră agenți credibili ai schimbării în domeniile care li se par lor importante.”
- Migrația va fi tema centrală a alegerilor. Raportul arată că problemele interne, „cum ar fi radicalismul islamic, corupția, sănătatea și economia și nivelul de trai” vor fi și ele importante.
- Există o divizare a opiniilor între Est și Vest. ECFR afirmă că există „o serie pestriță de preocupări și interese regionale, mai degrabă decât o falie care divide” între Vest și Est.
- Alegerile europene sunt exclusiv naționale. Raportul afirmă că „acestea ar putea fi primele alegeri pentru Parlamentul European cu adevărat transnaționale.”
Conform lui Leonard: „Mai degrabă decât a gravita spre extreme, electoratul european este confuz [...] se mișcă în toate direcțiile, între dreapta și stânga și de la populiști la centru.”
„În acest mediu fluid există o reală oportunitate ca partidele consacrate să-și refacă legătura cu alegătorii”, dacă ele vor putea „să se reconfigureze drept reformatori îndrăzneți, cu politici care vor schimba viețile cetățenilor în mai bine.”

















749 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version