Proiect PSD: Firmele să fie obligate să facă sponsorizări, inclusiv către entități sportive. Sumele vor putea fi deduse în limita a 30% din impozitul pe profit

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 14 aprilie 2019, 13:32 Actualitate | Politic


Bani - lei
Foto: INS
Mai mulți parlamentari PSD au depus la Senat un proiect pentru modificarea Codului Fiscal prin introducerea obligativității pentru firme să aloce sume, deductibile din 30% din impozitul pe profit, sponsorizărilor, inclusiv asociațiile din domeniul sportului, transmite Mediafax.

Propunerea legislativă modifică și completează Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal al României.

Articolul 25, privind cheltuielile, alineatul (4), litera i) se modifică și completează astfel: "cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii, sunt obligatorii pentru societățile comerciale care activează în România. Contribuabilii efectuează spnsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii reprezentând 30% din impozitul pe profit datorat. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit".

Totodată, la litera i) este introdus un pragraf prin care este creată posibilitatea emiterii unei Hotărâri de Guvern care să stabilească ramurile sportive ce vor beneficia de "un procent din valoarea sponsorizărilor".

Printre acestea, beneficiare vor fi și Asociațiile Sportive Școlare: "Un procent din valoarea sponsorizărilor acordate sportului, vor fi alocate sportului școlar, pentru activitatea Asociațiilor Sportive Școlare, înființate conform legislației în vigoare".

Potrivit inițiativei legislative, introducerea obligativității de a efectua sponsorizări se aplică și microîntreprinderilor, care vor scădea sumele aferente dintr-un procent până la 30% din impozitul pe venit, conform modificărilor aduse alineatului (1-1) din articolul 56 al Codului Fiscal. De asemenea, acestea ar urma să aloce un procent din valoarea sponsorizărilor către sport iar din acesta un procent va fi alocat sportului școlar, pentru activitatea Asociațiilor Sportive Școlare.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit "se reportează în următorii șapte ani consecutivi", potrivit proiectului, semnat de 31 de deputați PSD și doi deputați PNL

Inițiatorii susțin, în expunerea de motive că: "modificarea legislativă vizează crearea unui cadru legislativ mai atractiv pentru agenții economici având ca scop încurajarea sponsorizărilor către mișcarea sportivă din România".

"Deși de la 1 ianuarie 2016 s-a mărit limita de raportare la cifra de afaceri de la 0,3% la 0,5% actele de sponsorizare nu au fost suficient încurajate, motivul fiind tocmai această limită, deoarece pragul de 20% din impozitul pe profit datorat, depășește de cele mai multe ori pragul secundar de 5/1000 din cifra de afaceri astfel încât, această limită dublă nu rezolvă deloc problema inițială", arată inițiatorii, în expunerea de motive.

Sursa citată mai arată că prin OUG 25/2018 au fost aduse modificări Codului Fiscal prin care sponsorizările acordate de microîntreprinderi sunt permise doar "pentru entitățile de pe lista Ministerului Muncii și Justiției Sociale care sunt acreditate ca furnizori de servicii sociale", ceea ce "pune structurile sportive într-un mare con de umbră".

Parlamentarii mai propun stabilirea, prin Hotărâre de Guvern, de către Ministerul Tineretului și Sportului "conform planului de guvernare", a unui număr de "15 ramuri sportive de interes național, care să beneficieze de următoarea facilitate: Structurile sportive care au CIS și activează în ramurile sportive de interes național stabilite prin HG, care fac dovada afilierii la federațiile sportive naționale cu activitate în ramura de sport, beneficiază de o sponsorizare în limita unui procent de 30% din impozitul pe profit (cheltuiala deductibilă pentru societățile comerciale plătitoare de impozit pe profit) respectiv a unui procent de 30% din impozitul pe cifra de afaceri (cheltuiala deductibilă pentru microîntreprinderi)".

Inițiatorii argumentează că microîntreprinderile reprezintă aproximativ 60% din societățile comerciale active din România, cifra de afaceri fiind "una foarte mare".

"Excluderea structurilor sportive de la dreptul de a beneficia de sponsorizare de la microîntreprinderi nu numai că încalcă principiul egalității de șanse, dar aduce un mare prejudiciu sportului românesc, creând și un precedent periculos", notează deputații PSD și PNL.

Aleșii consideră că "în contextul actual economic, companiile multinaționale și societățile comercial (indiferent de forma de organizare) tind să declare un profit cât mai mic sau chiar spre zero".

"Sistemul legislativ nu a creat nicio pârghie de stimulare a sponsorizării iar sponsorizarea într-un procent din impozitul pe profit coroborat cu o limită procentuală din cifra de afaceri, este total nefuncțională și neatractivă. De asemenea, soluția ca microîntreprinderile să sponsorizeze doar entitățile acreditate de pe lista MMJS care furnizează servicii sociale, este una greșită", conform sursei menționate.

Inițiatorii vor să transforme sponsorizărilor de la firme într-o "pârghie lucrativă pentru managerul sportiv" iar "efortul financiar al administrațiilor publice centrale și locale să fie transferate în timp pe umerii actanților privați din sportul românesc".

Totodată, parlamentarii mai susțin că impactul bugetar negativ reprezintă "o problemă falsă".

"Fondurile financiare alocate sponsorizării și care se presupune că nu ar mai ajunge la bugetul de stat, ar ajunge într-un domeniu muribund care s-ar dezvolta în timp, în care se pot crea aproximativ 100.000 de locuri de muncă, s-ar întoarce la bugetul de stat sub forma de taxe și contribuții percepute la valorile financiare ale CAS-urilor și CIM-urilor, sub forma de TVA colectat din plata serviciilor de cazare, masă, transport, achiziții de echipament sportiv, asigurări, servicii medicale și alte servicii. Surpriza plăcută, va fi atunci când vom avea o industrie a sportului dezvoltată, care va contribui cu un procent însemnat la dezvoltarea PIB-ului", argumentează inițiatorii.

Prin acestă inițiativă legislativă, deputații urmăresc: "dezvoltarea sportului școlar și universitar ca bază a piramidei sportului românesc; îmbunătățirea stării generale de sănătate a națiunii; crearea unui număr de aproximativ 100.000 locuri de muncă în cadrul Asociațiilor Sportive Școlare și Asociațiile Sportive Universitare; mărirea numărului de sportivi legitimați de la 200.000 la 4,5 milioane în maxim 4 ani (ținta/masa critică: 3,3 milioane elevi, 500.000 studenți, aproximativ 1,5 milioane de tineri cu vârsta între 18-35 ani); dezvoltarea industriei sportului (producție și comerț cu echipament sportiv, asigurări, servicii hoteliere, transport, service medicale, marketing și publicitate, ticketing, drepturi TV, altele); dezvoltarea mediului privat în sport și transferul în timp (8-12 ani) a sarcinii financiare de pe umerii statului pe umerii structurilor sportive din mediul privat".

Proiectul de lege a fost înregistrat, în procedură de urgență, la Senat, prim for sesizat, decizională pe inițiativa legislativă fiind Camera Deputaților.

















20010 vizualizari

  • +24 (24 voturi)    
    "proprietatea privata e un moft " (Duminică, 14 aprilie 2019, 14:14)

    Francisc 1 [utilizator]

    parca asa zicea tatucul lor ilici iliescu! ce daca e firma mea ? intra mujicii cu cizmele peste mine!
  • +18 (18 voturi)    
    ipiiii! (Duminică, 14 aprilie 2019, 14:37)

    revo [utilizator]

    sa facem acte de caritate cu forta!
    • +11 (13 voturi)    
      Distrugere programata (Duminică, 14 aprilie 2019, 15:10)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui revo

      Se pare ca nu ajunge ca la toate companiile de stat le-a fost luat tot profitul, anulându-le orice posibilitate de dezvoltare, acum VALUL DISTRUGERILOR PROGRAMATE trebuie sa atinga si companiile private, pentru ca nici ele sa nu se mai poata dezvolta. TICALOSIA PSD+ALDE+UDMR , groparii României nu are liita. De când au ajuns la putere au DISTRUS APROAPE TOT; au inglodat tara in datorii imense, au distrus independenta energetica, si au creat cel mai tragic si mare EXOD pe care Ro l-a cunoscut.
      • +11 (11 voturi)    
        Calmati-va, nu e asa rau cum pare (Duminică, 14 aprilie 2019, 16:17)

        IoPaNet [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

        Sunt administrator de firma, deci stiu despre ce vorbesc si cei care mi-ati mai citit comentariile stiti ca sunt total anti-PSD.
        Asa cum persoanele fizice pot redirectiona 2% din impozite catre diverse organizatii caritabile, la fel si firmele pot face sponsorizari in limita a 20% din impozitul de profit catre acestea. Deci vorbim practic despre redirectionarea unor bani pe care oricum ii datorezi statului. Firmele nu pierd nimic.
        Pe de alta parte este o prostie sa obligi pe cineva sa faca sponsorizari, chiar daca o face din banii pe care ii datoreaza statului.

        Problema este cu totul alta: trebuie sa simplifice modul in care se pot face aceste sponsorizari. Daca ar simplifica, firmele ar sponsoriza din proprie initiativa, nu ar fi nevoie de nici o obligativitate.
        Eu de exemplu am incercat sa sponsorizez un club sportiv scolar. Nu s-a putut. Este cvasi-imposibil pentru un club sportiv scolar sa se acrediteze la ANAF.

        Deci, da, ar fi perfect sa ia masurile necesare ca activitatea sportiva a cluburilor de copii SA POATA FI sponsorizata, a deveni o obligativitate este o prostie...
        • +1 (3 voturi)    
          :) (Luni, 15 aprilie 2019, 10:24)

          Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui IoPaNet

          E greu sa le argumentezi unor infierbatati. La ei exista doar psd si atat, iar majoritatea sunt lucrazari entitled ce nu au platit un salariu cuiva in viata lor, ca sa inteleaga si tipul ala de responsabilitate. Inteleg de ce a trebuit sa precizezi ca esti anti psd in preambul, dar fiind "publicul" care nu e axact pe logica si argumente.

          TOTAL de acord cu ceea ce ai spus :)
  • +17 (17 voturi)    
    Pe când nationalizarea? (Duminică, 14 aprilie 2019, 15:01)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Nu mai e mult. HOTIA acesei grupari infractionale NU ARE LIMITA!
  • +17 (17 voturi)    
    Nici nu citesc asa o dementa ! (Duminică, 14 aprilie 2019, 15:02)

    deval [utilizator]

    Obligati ?!
  • +13 (13 voturi)    
    O tâmpenie marca PSD-ALDE. (Duminică, 14 aprilie 2019, 15:30)

    asavreau [utilizator]

    Impozitul pe profit se duce la stat.De ce să nu finanțeze statul prin bugetul de stat,din banii ce-i încasează?
    • +4 (6 voturi)    
      S-a (Duminică, 14 aprilie 2019, 20:52)

      Jar [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      dovedit ca statul e un prost administrator al banilor puiblici.
      Cand aloc eu,firma privata,bani pentru ceva,se presupune ca eu stau cu ochii pe ei,sa nu mi-i fure cineva.
      Atentie,deci,sa nu fiti mai prosti ca pesedeii!
  • +12 (12 voturi)    
    Generatia ceausista e zero barat la economie (Duminică, 14 aprilie 2019, 15:37)

    John_english [utilizator]

    intrebarea e cati ani vor trebui sa se repare toate idioteniile PSD-ului.

    20-30 de ani? Va urma o alta generatie de sacrificiu?
  • +11 (11 voturi)    
    sponsorizare fortata (Duminică, 14 aprilie 2019, 15:39)

    cugetatorul [utilizator]

    aoleu, am marit salariile si pensiile si nu au mai ramas bani pentru sport, scoli etc., ia vedeti ma care veniti cu o idee buna sa pradam ceva de la privatii astia ca astia chiar vor sa faca profit, da vezi ma ca nu mai merge cu fumaritul, trebuie ceva nou
  • +10 (10 voturi)    
    Asa ceva ar trebui sa pice la CCR (Duminică, 14 aprilie 2019, 16:20)

    This_User_Is_Real [utilizator]

    *ar trebui = daca Dorneanu & Gasca nu vor da din nou o decizie aiuritoare
  • +11 (13 voturi)    
    Este o executare a (Duminică, 14 aprilie 2019, 16:32)

    AdrianRO [utilizator]

    firmelor mici si mijlocii.
    Eu: incearca sa faci o firma in Romania sa sustii economia locala.
    Parlamentul: ia un par in cap ca vrei sa faci ceva bun.
    IMM-urile se vor zbate sa gaseasca in ce sa investeasca sau se vor inchide, multi vor fi amendati ca nu vor gasi sa investeasca(cazurile magazinelor din mediile rurale).
    Intre timp companiile sportive vor fi asaltate cu banii pe care ii vor cheltui fix in dividendele actionarilor.
    Bravo Romania, am ajuns sa imi fie scarba de poporul asta infect care au lasat acesti viermi la conducere.
    Rezultatul: Somaj in crestere, cresterea exodului populatiei muncitoare, cresterea inflatiei si eventual colaps financiar al tarii.
    Cei ce vor provoca asta, vor avea o pensie speciala.
  • +10 (10 voturi)    
    Va oblig sa sponsorizati! (Duminică, 14 aprilie 2019, 18:33)

    Marionette [utilizator]

    Sper sa nu devina realitate. Incalca dreptul constitutional la proprietate. Sponsorizezi daca vrei. Chiar daca ti se deduce. Poate nu vrei sa ti se deduca.
    • +1 (1 vot)    
      In democratia originala, se poate! (Luni, 15 aprilie 2019, 11:25)

      Sunt_nimic! [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

      Sponsorizezi pentru ca te obliga!

      Dar pentru ca ai adus vorba de PROPRIETATE, iata o completare la geniala idee a lui Daddy: de ce numai FIRMELE sa fie obligate sa spnsorizeze?!

      toti cei care detin o proprietate, sau care au un venit, sa fie oblizati sa sponsorizeze, minim cu 2% din valoarea respectiva!
  • +1 (1 vot)    
    Bravo, Daddy! (Luni, 15 aprilie 2019, 11:21)

    Sunt_nimic! [utilizator]

    Excelenta idee!

    Tu-i in gura de privati, numai la profit se gandesc!
    Dar Criasorul nostru flausat are ac de cojocul lor ...

    Obligativitatea legala este singura metoda de-ai convinge sa mai dea din bani!

    Dar cifra mi se pare prea redusa, ar trebuie sa fie obligati sa doneze minim 50%, nu doar 30% din proftit!


    Si sa nu se deduca nimic, ce DONATIE mai este aia daca li se deduce din impozit??

    Dracnea rulez!
  • +1 (1 vot)    
    Dar de ce numai FIRMELE? (Luni, 15 aprilie 2019, 11:30)

    Sunt_nimic! [utilizator]

    O idee suepr-execlenta, dar neaparat trebuie extinsa!

    De ce numai FIRMELE sa fie obligate sa spnsorizeze?!

    Toti cei care detin o proprietate, sau care au un venit, sa fie obligati sa sponsorizeze, minim cu 2% din valoarea respectiva!

    Ai un apartament?
    O masina?
    Esti PFA?
    Lucrezi la o multinationala, sau la o mica firma cu capital 100% romanesc?!
    Sa fii obligat sa faci sponsorizari!

    Ce, astepti totul de la Stat?!
    Ia scoate si tu banil, pentru autostrazi, pentru Sanatate, pentru sportivi ...

    Sunt sigur ca o astfel de masura va fi extrem de populara pentru electoratul pedesere!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version