Doi deputați din PMP au depus, la Senat, un proiect legislativ prin care statul român ar putea deconta procedurile de repatriere pentru cetățenii români decedați pe teritoriul Uniunii Europene. Prevederile inițiativei se vor aplica cetățenilor cu venituri care nu depășesc un salariu mediu net, transmite Mediafax.

Plenul SenatuluiFoto: Hotnews

„Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetățenilro români decedați pe teritoriul Uniunii Europene, la cererea familiei Prevederile prezentei legi se aplică doar cetățenilor români care înregistrează venituri care nu depășesc contravaloarea salariului mediu net, raportat de Institutul de Statistică la momentul decesului. Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne vor redacta mormele metodologice pentru punerea în aplicare a acestei legi, în maxim 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial”, arată propunerea legislativă privind decontarea de către statul român a procedurilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul UE.

Inițiatorii, deputații PMP, Doru Petrișor Coliu și Petru Movilă, precizează că cetățenii români nu își pot permite, în majoritatea cazurilor, să aducă în țară o persoană apropiată, decedată în străinătate, deoarece costurile pentru repatrerea acestuia sunt prea mari.

„Conform unui raport prezentat de Organizația Națiunilor Unite (ONU) la finalul lui 2016 privind migrația la nivel internațional, România ocupă locul patru în Europa la numărul de cetățeni care trăiesc în afara țării. Cifrele ONU susțin că 3.4 milioanme de români au emigrat în ultimii ani, respectiv 17% din populație, România fiind una din țările cu cea mai mare emigrație. Rata de migrație este direct proporțională și cu numprul de decese ale românilor în străinătate. MAE arată că anual se înregistrează câteva mii de decese la nivelul diasporei române.Din păcate, în cazul deceselor românilor în străinptate, statul român nu decontează absolut nimic din costul procedurilor de repatriere, care de cele mai multe ori sunt de ordinul a câtorva mii de euro. De regulă, acestea sunt estimate între 3.000 și 6.000 de euro, cu mult peste posibilitățile materiale ale rudelor decedaților”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

Aleșii PMP mai argumentează că proiectul își propune să sprijine românii, care nu au suport financiar în momente dificile: „Costurile estimate pentru repatrierea decedaților sunt cu mult peste posibilitățile a aproape 40% din români, conform ultimului barometru Eurostat din 2017”.

Expunerea de motive cuprinde și datele INS cu privire la românii care au salariul mimin pe economie și salariul mediu.

„INS a prezentat la mijlocul anului 2018 faptul că 46 % dintre angajații din România sunt plătiți cu salariul minim pe economie, iar cei care câștigă peste 600 de euro, aproximatic echivalentul salariului mediu pe economie, reprezintă doar 16% din total, venit care nu acoperă nici pe departe sumele necesare, la care se adaugă cele ale înmormântării în țară”, mai indică proiectul de act normativ.

Propunerea legislativă privind decontarea de către statul român a procedurilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul Uniunii Europene a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.