Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, recunoaște că nu l-a cunoscut pe Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, și dă vina pe "o regretabilă confuzie”. Liderul ALDE declarase la Digi 24 că Andrei Ursu i-a fost student și că îi împărtășise "cu mare frică” tragedia prin care trecea familia sa. Andrei Ursu a negat însă, acuzându-l pe Tăriceanu de "manevră politicianistă dezgustătoare".

HotNews.roFoto: Hotnews

După ce a fost acuzat de Andrei Ursu că minte, Tăriceanu i-a trimis acestuia, vineri, o scrisoare în care recunoaște că nu s-au cunoscut și spune că a făcut "o regretabilă confuzie", potrivit Digi 24.

Liderul ALDE scrie în răspunsul către Andrei Ursu că eroarea pe care a făcut-o "nu merită reproșuri atât de tăioase”.

"Vă reamintesc că am fost printre primii care au cerut demisia procurorului Augustin Lazăr tocmai pentru că am considerat că un om angrenat în prigonirea opozanților regimului comunist, precum a fost și tatăl dvs., nu își are locul într-o funcție publică de asemenea nivel. Am refuzat, din același motiv, să merg la discuțiile cu președintele României de la Cotroceni”, i-a transmis Tăriceanu lui Ursu.

"Atât timp cât mi-am asumat cu fermitate această bătălie, nu văd ce capital politic aș fi putut obține doar relatând o discuție de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident. A mă acuza de "manevre insalubre" înseamnă a crede că eu aș fi mizat total și nejustificat pe complicitatea dvs. în perpetuarea a ceea ce numiți o minciună abjectă, că nu aș fi luat în calcul nicio clipă o reacție a dvs. mai mult decât firească de dezmințire, ceea ce s-a și produs, de fapt. Chiar credeți că aș fi putut fi atât de naiv?”, a mai scris Tăriceanu.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, la Digi 24, că Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, i-a fost student și că îi împărtășise "cu mare frică” tragedia prin care trecea familia sa. El a făcut aceste afirmații în contextul în care se vorbea despre Augustin Lazăr, a cărui demitere este cerută insistent în ultimele zile de ALDE pe motiv că în anii comunismului actualul procuror general, în calitate de preşedinte al Comisiei de liberări condiţionate de la Penitenciarul Arad, a dat aviz negativ eliberării anticipate a deţinutului politic Iulius Filip.

Andrei Ursu a reacționat spunând că nu l-a cunoscut niciodată pe Tăriceanu, că nu i-a fost student și că afirmațiile liderului ALDE "sunt în întregime false”.

"Nu l-am cunoscut niciodată personal pe domnul Călin Popescu Tăriceanu. Nu mi-a fost profesor sau asistent la facultate sau în vreun alt cadru. Înțeleg că domnul Călin Popescu Tăriceanu a fost cadru didactic la Facultatea de Construcții. Eu nu am urmat această facultate, ci pe cea de Automatizări și Calculatoare, la Institulul Politehnic București. La momentul uciderii tatălui meu de către Securitate, în închisoare, eu nu mai erau student de doi ani. Am terminat facultatea în anul 1983, deci nu avea cum să-mi fie teamă că acest lucru ar putea să aibă consecințe, pentru că ar fi urmat să-mi pregătesc examenul de diplomă. Deci, nu cred că mai e nevoie să menționez că aceste afirmații ale politicianului Călin Popescu Tăriceanu sunt în întregime false”, a transmis Andrei Ursu pentru Digi 24.

Fiul lui Gheorghe Ursu consideră că aceste afirmații nu sunt efectul "unei memorii defecte" a lideruui ALDE, ci este vorba despre "o manevră politicianistă dezgustătoare”.

El l-a acuzat pe Tăriceanu că "a compus această dezinformare cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică", dorins "să se asocieze în acest mod abject cu cauza și memoria unui disident".

"Nu e plauzibil, deci, că pe domnul Tăriceanu îl înșală memoria. Aceste lucruri nu se uită și cu atât mai puțin pot fi construite <>, printr-o festă a unor amintiri în derivă. Este evident că domnul Tăriceanu a compus această dezinformare cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică. El dorește să se asocieze în acest mod abject cu cauza și memoria unui disident. Se erijează nu doar într-un profesor al meu (care n-avea cum să fie), dar - printr-o insalubră manevră oportunistă - chiar într-un apropiat al meu, deosebit de intim, în care aș fi avut atâta încredere, încât să-i fi confiat informații despre soarta tatălui mei ucis de Securitate!”, acuză fiul disidentului anticomunist.

"Cu atât mai mult cu cât minciuna este enunțată cu o figură fermă și un aplomb - de o mare forță de "convingere" - care mă face să mă gândesc cu înfiorare la modul cum și-a construit cariera acest politician, a cărui credibilitate pare că se bazează pe acest tip de aplomb. Dat fiind contextul interviului în cauză, nu pot să nu asociez fabulația domnului Tăriceanu legată de mine și de memoria tatălui meu cu interesele de moment ale politicianului Tăriceanu. Mi se pare evident că domnia sa încearcă să se legitimeze ca apropiat al familiei unui disident (lucru în totalitate inventat), pentru a-și câștiga o jalnic de nemeritată credibilitate în atacurile sale - și acestea, în cea mai mare parte, false - împotriva procurorului general”, mai arată Andrei Ursu.