Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a spus miercuri că Liviu Dragnea va scăpa de condamnare în dosarul angajărilor fictive, subliniind că sesizarea CCR pe tema completului de 3 care l-a judecat pe Dragnea nu a fost scrisă de Florin Iordache, ci chiar de către un judecător CCR.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit fostului premier, amnistia şi graţierea trebuie privită în ansamblu pentru fapte grave pentru care societatea este pregătită să acorde o anumită iertare şi în anumite condiţii.

"Să nu se dea ordonanţe de urgenţă în materia dreptului penal. (...) Ordonanţele au fost o păcăleală. Domnul Dragnea vrea să-şi rezolve dosarul său şi ceilalţi să rămână cu probleme. Pe 10 aprilie, eu sunt convins că CCR îi va rezolva problema domnului Dragnea în sensul că va cere rejudecarea tuturor proceselor cu trei judecători. Şi atunci ce mai votăm la referendum?", a declarat Ponta într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Ponta susţine că, în cazul în care CCR va admite această sesizare, vor fi redeschise 350 de cauze, peste 1.000 de inculpaţi vor reintra în drepturi, iar cei deja condamnaţi vor putea să dea în judecată statul român.

De asemenea, acesta a spus că autorul sesizării la CCR privind completele de trei judecători nu este Florin Iordache, ci un judecător de la CCR, Iordache fiind doar cel care a semnat-o.

”Eu am citit sesizarea la Curte, a fost scrisă de un judecător CCR care i-a servit-o, el doar a semnat-o”, a declarat Victor Ponta referindu-se la sesizarea lui Florin Iordache.

Întrebat dacă are informații despre acest fapt și știe cine este acel judecător, Victor Ponta a răspuns: „Știu un singur lucru, că dacă aș fi în locul lui Iohannis, m-aș duce la CCR în 10 aprilie”.

Pe de altă parte, el a anunţat că duminica viitoare, la Bucureşti, va avea loc lansarea candidaţilor Pro România la europarlamentare şi a Manifestului pentru Europa.

Coordonatorul campaniei electorale a Pro România pentru alegerile europarlamentare, Marian Neacşu, a explicat că obiectivul partidului la aceste alegeri este obţinerea a minimum trei mandate de europarlamentari.