Uniunea Europeană trebuie să stimuleze pieţele de capital locale şi regionale în Europa şi nu doar pe marii jucători din acest domeniu, a declarat vineri vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, prezent la Bucureşti în prima zi a reuniunii informale a miniştrilor europeni de Finanţe, conform Agerpres.

Valdis DombrovskisFoto: Hotnews

"De asemenea, va trebui să stimulăm pieţele de capital locale şi regionale în Europa, pentru că pieţele de capital sunt în diverse etape de dezvoltare şi dimensiunile sunt diferite. Nu trebuie să îi susţinem doar pe marii jucători, trebuie să investim şi în dezvoltarea pieţelor de capital la nivel regional şi local, pentru că aceste pieţe trebuie să fie dezvoltate peste tot în Europa", a afirmat Valdis Dombrovskis, comisar european responsabil pentru moneda euro şi dialogul social.

Vicepreşedintele Comisiei Europene a felicitat România pentru rezultatele Preşedinţiei sale a Consiliul UE.

"Preşedinţia României e foarte pricepută, a închis deja 60 de dosare legislative şi se mai lucrează la alte 12. Felicitări pentru acest succes. Ne-am concentrat la ECOFIN asupra priorităţilor de viitor pentru următorul ciclu instituţional şi pe uniunea pieţelor de capital. Şi aici Preşedinţia română a obţinut rezultate mai mari decât ne aşteptam. După cum am discutat în ECOFIN, e nevoie de revizuirea autorităţilor de supraveghere europene şi această temă a fost dusă la bun sfârşit", a afirmat Valdis Dombrovskis.

Acesta a estimat că numeroase măsuri specifice adoptate la nivelul instituţiilor europene sprijină pieţele de capital.

"Nu e vorba doar de o singură măsură care va aduce schimbarea, e vorba de un ansamblu de măsuri care creează un ecosistem pozitiv pentru ca pieţele de capital să înflorească. Deci suntem mândri că am reuşit să ducem la bun sfârşit 11 din cele 13 propuneri din mandatul nostru. Mai avem bineînţeles de lucru, iar următoarea Comisie va trebui să lucreze la continuarea unificării pieţelor de capital", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene.

Valdis Dombrovskis a avertizat că schimbarea climatică va continua, dar pieţele de capital au un rol important de jucat împotriva schimbărilor climatice.

"Pieţele de capital au un rol important de jucat în tranziţia la o economie neutră din punct de vedere a climei, până în 2050 suntem angajaţi pe acest subiect, pentru că schimbarea climatică va continua, va trebui să asigurăm păstrarea pe agendă a finanţelor durabile, pentru că nu putem să avem o tranziţie fără o finanţare adecvată. Mă bucur că Preşedinţia finlandeză a identificat deja finanţele durabile ca una dintre priorităţi", a menţionat comisarul european.

Acesta a reamintit necesitatea sprijinirii la nivel european a întreprinderilor mici şi mijlocii.

"Întreprinderile mici şi mijlocii sunt coloana vertebrală a economiei Uniunii Europene, trebuie să ne asigurăm că toate IMM-urile au acces la capital. De aceea promovăm convergenţa între economii şi sprijinim inclusivitatea în ceea ce priveşte distribuţia geografică. De asemenea, mai mulţi miniştri au subliniat necesitatea modernizării sistemului fiscal, pentru ca acesta să fie la nivelul secolului XXI şi să ne ajute să combatem evaziunea fiscală. Comisia este pregătită să sprijine colaborarea în continuare cu G7 pentru a se ajunge la un consens internaţional", a încheiat Valdis Dombrovskis.