Preşedintele USR, Dan Barna, a calificat drept "cea mai dură reacţie din ultimii doi ani" avertismentele transmise miercuri de Comisia Europeană privind situaţia statului de drept din România.

Dan BarnaFoto: Captura Facebook

"Este cea mai dură reacţie a Comisiei Europene din ultimii doi ani, aş putea să spun, şi asta arată că această ţopăială nu mai poate să continue. Ideea că în fiecare săptămână Bruxellesul şi România se uită îngrozite spre şedinţa de Guvern, privind îngrijorate asupra unei posibilităţi de apariţie a acelor ordonanţe de amnistie şi graţiere, această idee nu mai poate să continue. Poziţia Comisiei Europene este una foarte clară şi a fost exprimată neechivoc şi explicit de vicepreşedintele Timmermans, spunând foarte clar că, în cazul în care vor fi date ordonanţe prin care sunt albiţi înalţii funcţionari ai statului român, penalii din funcţii publice, Comisia Europeană va reacţiona. Faptul că PSD şi Liviu Dragnea ne scot din Europa, iată, se confirmă astăzi prin declaraţia vicepreşedintelui Comisiei Europene, care spune că va exista o reacţie imediată a CE în cazul în care astfel de ordonanţe vor apărea", a declarat Barna, la Parlament, potrivit Agerpres.

Colegiul Comisarilor europeni discută miercuri situația statului de drept în România. La începutul ședinței, prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans a avertizat Guvernul de la București să nu ia măsuri care afectează sistemul judiciar și să creeze impunitate pentru funcționarii de nivel înalt care au pedepse pentru corupție. El a spus că a discutat de mai multe ori cu premierul Viorica Dăncilă și că i-a transmis foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu e suficient și că sunt necesare acțiuni urgente care trebuie să apară cât mai curând. "Dacă va exista vreun motiv să reacționăm imediat, o să o facem în termen de câteva zile", a avertizat Timmermans.